duminică, 28 aprilie, 2024

Se măresc salariile în instituțiile subordonate Consiliului Județean Buzău. Nu au mai fost majorate de 7 ani

Se măresc salariile în instituțiile subordonate Consiliului Județean Buzău. Nu au mai fost majorate de 7 ani

Facebook
Twitter
Email
Angajații mai multor instituţii subordonate Consiliului Județean Buzău vor primi salarii mai mari, începând chiar de luna viitoare. Creşterea va fi de 12 la sută şi se va aplica în cazul în care proiectul de hotărâre care prevede majorarea va fi aprobat în şedinţa de Consiliu Judeţean de luni, 31 august.

Salarii mai mari vor primi, de la 1 septembrie, conform proiectului de hotărâre, angajații de la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor, Teatrul „George Ciprian”, Muzeul Judeţean, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, Camera Agricolă Judeţeană, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Râmnicu Sărat. 
 
„Cu excepţia instituţiilor publice judeţene de asistenţă socială şi unităţilor sanitare publice judeţene, la nivelul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Buzău şi al celorlalte instituţii publice judeţene din subordinea sau de sub autoritatea Consiliului Judeţean Buzău, se află în plată salariile brute acordate personalului în acelaşi cuantum cu cel din anul 2008, nemajorate timp de 7 ani”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
 
Măsura are la bază dispoziții din ordonanța guvernamentală privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare.
 
În expunerea de motive se mai arată că majorarea poate fi aplicată întrucât sunt îndeplinite condițiile de bază, precum încadrarea cheltuielilor de personal în limita bugetului aprobat și încadrarea cheltuielilor de personal în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale. 
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.