luni, 6 mai, 2024

Handbalistele din Buzău se pregătesc la Sărata Monteoru pentru noul sezon al Diviziei A

Handbalistele din Buzău se pregătesc la Sărata Monteoru pentru noul sezon al Diviziei A

Facebook
Twitter
Email
La începutul acestei săptămâni, jucătoarele de la clubul Handbal Municipal Buzău au revenit la antrenamente. Elevele lui Romeo Ilie vor pleca astăzi într-un stagiu de pregătire la Sărata Monteoru. Până la debutul noului sezon al Diviziei A, sunt programate câteva partide de verificare cu grupări de ligă secundă. 

După ce s-au reîntors de luni la antrenamente după vacanţa de vară, fetele de la Handbal Municipal Buzău au efectuat antrenamente fizice ușoare în aer liber. De astăzi și până pe data de 18 august, întregul lot de handbal feminin se află în cantonament în stațiunea buzoiană Sărata Monteoru. 
 
La revenirea din cantonamentul montan, în ultima decadă a lunii august, handbalistele vor trece în următoarea etapă a pregătirilor, cea a partidelor de verificare. Deocamdată, o primă certitudine este participarea la un turneu amical la Plopeni, programat la începutul lunii septembrie.  La acest turneu vor participa 5 sau 6 echipe de ligă secundă.
 
Până la turneul de la Plopeni, Handbal Municipal intenţionează să organizeze la rândul ei un turneu la Sala Sporturilor, spre sfârşitul lunii august. În plus, mai sunt prevăzute dispute amicale cu Ştiinţa Bucureşti, Ştiinţa Bacău şi Activ Plopeni.
 
Noul campionat al Diviziei A la handbal feminin va lua startul pe 19 septembrie.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.