Frigul din această primăvară dă peste cap planurile legumicultorilor înscriși în Programul Tomata. În județul Buzău, până acum, din cei 525 de cultivatori înscriși, nici zece nu au reușit să iasă pe piață, în vreme ce majoritatea încă așteaptă să li se coacă recolta, care este în întârziere față de graficul obișnuit.
Producătorii spun că în următoarea perioadă piața se va umple într-un interval scurt de roșii românești, iar prețurile vor scădea dramatic, la limita costurilor. Odată cu asta se duce pe apa Sâmbetei și șansa lor de a face profit în acest an.
În cel mai important bazin legumicol din județul Buzău, Glodeanu Sărat, roșiile abia acum încep să se coacă. Asta, pentru că vremea a fost una extrem de capricioasă, cu fluctuații mari de temperatură.
Riscul de a rata subvenția este mare, întrucât fermierii de aici au mai puțin de o lună la dispoziție să vândă cel puțin trei tone de legume. Mai precis, ei ar trebui să recolteze cel puţin trei tone de roșii pe care să le vândă până pe 10 iunie.
Producătorii înscriși în Programul Tomata cer acum o prelungire a acestui termen, astfel încât să aibă timp să vândă cantitatea minimă și să nu rateze subvenția acordată de stat.
”O să fie un dezastru în legumicultura românească pentru că roșiile o să iasă toate o dată. Astfel, va fi un preț derizoriu iar cum importurile nu se vor opri vom asista la distrugerea legumiculturii românești. Soluția este ca termenul de recoltare să fie 1 iulie, dacă nu chiar 15 iulie”, declară Claudiu Breazu, președintele cooperativei legumicultorilor Glodeanu Sărat.
În condițiile în care foarte mulți producători vor ieși pe piață în același timp, nu numai scăderea volumului de vânzare se află printre efecte, ci și ieftinirea substanțială a produselor. Astfel, se plâng fermierii, vor scădea și șansele de a face profit de pe urma culturilor.
”O să ies pe piața acum, la sfârșit de mai, dar cu o cantitate mică. Am consumat mult mai mult față de anul trecut cu producerea lor, pentru că s-au scumpit îngrășămintele, cocsul pentru centrale. Cam dublu am investiti față de anul trecut. Am ars zece tone de cocs”, declară George Mușat, cultivator.
Un alt fermier din Glodeanu Sărat, Ion Mușătoiu, spune că a ales să nu își încălzească solariile, pentru a nu crește cheltuielile de producție. Acum are însă emoții în ceea ce privește termenul de livrare impus de program.
”A fost o cultură chinuită pentru că a fost frig în aprilie și nu am avut cum să încălzim. Acum, să vedem dacă ne încadrăm până în 10 iunie cu coacerea și vânzarea cantității minime. Toți avem emoții și e posibil ca unii, disperați, să ajungă și la alte lucruri, adică la coacere forțată”, declară Ionel Mușătoiu, producător de tomate.
În județul Buzău sunt înscriși în Programul Tomata 525 de producători, fiecare cu 1.000 de metri pătrați de cultură. Ei ar trebui să livreze trei tone de roșii fiecare până pe 10 iunie pentru a putea beneficia de subvenția de 3.000 de euro.









