joi, 2 mai, 2024

Război al declarațiilor, între copreședinții PNL Buzău, Cezar Preda și Cristinel Romanescu

Război al declarațiilor, între copreședinții PNL Buzău, Cezar Preda și Cristinel Romanescu

Facebook
Twitter
Email
Tensiuni între copreședinții PNL Buzău. Scânteia a fost aprinsă de Cezar Preda, care a organizat joi o conferinţă de presă, ”în calitate de deputat şi nu de copreşedinte al noului PNL Buzău”, prilej cu care a atras atenţia că în Buzău nu se mai face opoziţie. La numai o zi, colegul de la șefia PNL a reacționat.

Cezar Preda a precizat că atât în Consiliul Judeţean, cât şi în Consiliul Local Municipal, aleşii votează ca pe vremea USL-ului și că doar foştii membri ai Partidului Democrat Liberal mai votează împotriva proiectelor social democraţilor, atunci când acest lucru se impune. Pentru a-şi întări spusele, deputatul a exemplificat cu votul împotrivă ai consilierilor locali PDL la revigorarea societăţilor falimentare care aparţin primăriei. 
 
”Am văzut că tot ceea ce înseamnă acum noile preocupări ale actualei administrații de a schimba fața orașului, deși sunt susținute cu o majoritate covârșitoare, nu au niciun fel de efect asupra vieții buzoienilor. Ce am făcut noi bun, cum îi atacăm? Preda nu mai face conferințe de presă de trei luni. Cum facem noi opoziție, cum află cetățenii acestui oraș că nu este bine ceea ce face PSD sau USL, dacă eu nu fac conferințe de presă? Nu vor afla, și acesta este și interesul”, a precizat Cezar Preda.
 
Preda susţine că va face opoziţie în Buzău, atât la PSD dar şi la acest nou PNL. De asemenea, convingerea deputatului Cezar Preda este că marele partid PNL de la Buzău merge pe o cale greşită şi că nu va lua mai mult de 15% la viitoarele alegeri.
 
Tabăra vechilor liberali din noul PNL Buzău, prin vocea copreşedintelui Cristi Romanescu a reacţionat a doua zi la acuzele făcute de colegul său din conducerea filialei județene. Liberalul l-a acuzat pe deputatul Cezar Preda că s-a opus dintotdeauna unificării celor două partide, PNL și PDL,  și că refuză în continuare să participe la ședințele Comitetului Executiv Județean prin care trebuie luate hotărâri importante. De asemenea, Romanescu a declarat, în replică, la afirmațiile lui Preda din conferința de presă susținută joi că deputatul face opoziție însă nu la PSD ci în propriul partid.
 
„Mereu a fost împotriva acestei alianţe, din capul locului, şi face tot posibilul ca în judeţul Buzău să nu ne putem înțelege și să facem această unire între cele două partide. În ultima lună nu a participat la nici o şedinţă a Comitetului Judeţean Executiv. Noi l-am convocat de fiecare dată. Chiar şi ieri am avut acest comitet. Dumnealui, împreună cu ceilalți 9 colegi care ar fi trebuit să participe, nu au participat. Şedinţa avea un subiect, transmisesem ordinea de zi. Prin planul pe care îl avem de la Centru, ieri ar fi trebuit să aprobăm toate comitetele locale executive pe care le-am constituit până la 31 martie. Din punctul meu de vedere, în secunda în care nu doreşti să participi la asemenea lucruri înseamnă că nu vrei să faci această unificare. Da, domnul Preda face Opoziţie, dar o face doar în interior”, a declarat Cristi Romanescu, copreşedintele PNL Buzău.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.