sâmbătă, 4 mai, 2024

La Biserica Banu se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, salvată de creştini din Constantinopolul cucerit de turci

La Biserica Banu se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, salvată de creştini din Constantinopolul cucerit de turci

Facebook
Twitter
Email
Unul dintre cele mai frumoase şi vechi lăcaşuri de cult din Buzău este biserica Banu, de lângă Colegiul Hasdeu. Este un obiectiv important al Buzăului, pentru arhitectura sa deosebită, de secol al XVI-lea, însă puţini ştiu că aici se află o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, veche de peste patru secole.

Buzoienii se mândresc cu faptul că însuşi Mihai Viteazul a făcut importante danii către acest aşezământ.
 
Biserica, având hramul „Buna Vestire”, se distinge prin forma sa exterioară deosebită, rar întâlnită la alte lăcaşuri, fiind acoperită cu ţiglă smălţuită, adusă de la Viena, în secolul al XIX- lea. 
 
Arhitectura acestui monument este specifică secolului al XVI-lea, creând senzaţia de înălţime. În interiorul bisericii, privirea îţi este furată de valoroasele picturi de patrimoniu, ce se găsesc pe catapeteasmă, realizate de Tattarescu, în 1877. 
 
„Acest lăcaş de cult este emblematic pentru Buzău, găsindu-se în toate monografiile care ţin de acest oraş, iar oamenii ştiu acest lucru şi simt impresionantul ei trecut. Porţile bisericii noastre sunt deschise credincioşilor zilnic, pentru a se întâlni cu Bunul Dumnezeu în rugăciune. Spre marea mea bucurie, avem enoriaşi care nu lipsesc în nicio zi, iar în astfel de vremuri agitate, în care ne trăim cu toţii viaţa, îşi găsesc liniştea şi pacea interioară doar dacă ne trec pragul”, a declarat părintele Alin Balica, parohul bisericii, pentru ziarul Lumina.
 
Sub bolţile sfântului lăcaş, se află minunata icoană în stil bizantin a Preacuratei, poleită cu aur
 
Istoria acestei icoane care datează din 1571 este destul de interesantă, bănuindu-se că este una dintre cele salvate din Constantinopolul cucerit de turci, fiind îmbrăcată în argint în 1697 de Doamna Elena, soţia domnitorului Brâncoveanu, şi poleită cu aur în 1819 de vel postelnicul Alexandru Văcărescu. 
 
”Este icoană făcătoare de minuni, ştiu asta de pe vremea lui Ceauşescu. Mie îmi era teamă de aglomeraţie şi nu puteam să intru la slujbe, în faţă. Prima oară când am venit aici, am pus făina şi uleiul aici, pe masă, la intrare, dar în timpul slujbei am simţit în chip nevăzut o mână puternică care m-a tras înăuntru, chiar lângă icoană. De atunci, nu mi-a mai fost teamă să stau în mulţime”, ne-a mărturisti Ioana Tudor, enoriaşă a Bisericii Banu.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.