Cumperi ce culegi, iar tot ce mănânci e din partea casei. Asta este deviza unor producători de căpșune de lângă Buzău care invită clienții să-și aleagă singuri aromatele fructe. Sunt nestropite, spun producătorii, astfel că în timp ce culeg oaspeții plantației își pot potoli pofta pe loc.
Oapeții fermei nu încep culesul până nu primesc un scurt instructaj de la soții Florentina și Sorin Mărunțiș, proprietarii plantației.
”Când luați fructul, prindeți cu vârful degetelor apoi, dacă dați un pic într-o parte, se rupe singură”, le transmite Sorin Mărunțiș vizitatorilor fermei.
Clienții primesc apoi caserole și pleacă pe rânduri să le umple cu cele mai arătoase căpșuni. Sunt învățați pe parcurs ce fructe să culeagă și cum să le rupă astfel încât să nu distrugă toată planta.
Cultura de căpșuni a soților Mărunțiș se află lângă drumul care leagă Buzăul de Ploiești, spre stațiunea Sărata Monteoru. Este o rută turistică, astfel că orice drumeț poate să se abată câteva minute pentru a culege fructele dulci, mari și sănătoase.
”Oportunitatea asta de a ne invita, de a alege produsul, ne dă garanția că vom mânca ceva sănătos. Două, trei kilograme sunt suficiente la un cules. În doi metri, cinci minute, umplem o caserolă”, explică un client.
Clienții află că, în timp ce culeg, pot mânca fără nicio restricție din fructe. ”Foarte gustoasă, foarte dulce și aromată. Au și aspect comercial, absolut tot ce trebuie să aibă o căpșună”, spune unul dintre oaspeții fermei.
”În momentul de față deținem soiul Rumba, care este foarte gustos, foarte aromat și cu fructe mari, după cum vedeți; sunt ușor de culesde către orice familie cu copii”, declară Florentina Mărunțiș, fermier.
Căpșunele românești au apărut deja în piețe, însă nimeni și nimic nu garantează că ce găsim pe tarabe este numai marfă autohtonă.
Tocmai ca să înlăture orice suspiciune a decis familia Mărunțiș să invite clienții să-și culeagă singuri aromatele fructe.
”Ceea ce ne dorim este ca pe viitor să aducem cât mai mulți clienți pe plantație, spre a putea să-și culeagă singuri produsul. Bineînțeles, ceea ce se consumă în plantație ne bucură, iar ceea ce culeg rămâne să fie valorificat”, spune Sorin Mărunțiș, producător de căpșune.
La ferma de lângă popasul Merei, un kilogram de căpșune costă 22 de lei, cu trei lei mai ieftin decât în piețele din oraș.
Fermierul buzoian spune că își permite această reducere doar pentru clienții care își culeg singuri fructele, deoarece scade investiția în mâna de lucru din costul total al producției de fructe.