Acasa » merei
Populația României scade de la an la an și, din păcate, acest fenomen îngrijorător este agravat de un altul. Vorbim despre îmbătrânirea populației, o tendință greu de stăvilit care se simte mai mult în localitățile rurale. Doamna Nela are 73 de ani și este una dintre puținele persoane rămase în Valea Puțului (comuna Merei), cătun aflat în apropiere de municipiul Buzău. Ne spune, cu amărăciune în glas, că satul izolat între dealuri se stinge de la an la an. Gospodăria sa este înconjurată deja de multe case părăsite, din care oamenii...
Read morePompierii buzoieni au fost solicitați, marți dimineață, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locuință din satul Izvoru Dulce, comuna Merei. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă s-au deplasat la fața locului, fiind dislocată și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Buzău. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. În interior, a fost identificată o victimă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, victima este un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de...
Read moreProiectul reorganizării administrative a țării se numără printre soluțiile de economisire a banilor statului. În viziunea inițiatorilor, comasarea comunelor ar elimina salariile secretarelor, ale femeilor de serviciu și ale funcționarilor din primării. Doamna Filofteia locuiește cu soțul ei de peste cinci decenii, într-un sat de pe Dealul Istrița, județul Buzău. Femeia este la zi cu dările către comună și spune că merge frecvent la primărie, ca să plătească taxe și pentru a completa cereri de ajutor social. Nu-i este ușor să ajungă în centrul localității, pentru că are de parcurs peste...
Read moreSocietatea de transport în comun Trans Bus S.A. din Buzău aduce la cunostință călătorilor, că începând cu data de 15 mai 2023 se modifica programul de transport pe liniile 16 și 18, tot cu această dată se înființeaza traseul 18B. Intinerariul si programul de transport sunt descrise mai jos: Traseul 16 Horticolei 1-Liceul CFR-Parc Marghiloman-Depou CFR-Spital CFR-Autogară facultativ-Gară CFR-Cornovac-ACR-BIG-Kaufland Sud/E85-Intersecție Lipia facultativ-La Fusache-La Puiu-La Costea-Lipia Școală. L-V: 06:20-07:30-10:20-11:40-13:00-14:20-16:15-17:40-19:45-21:10-23:30- S-D: 06:20-07:35-11:00-13:00-14:20-16:15-17:40-19:30-21:10- Lipia Școală-La Costea-La Puiu-La Fusache-Intersecție Lipia facultativ-PECO-BIG-ACR-Piața Centrală-Hasdeu-Gară CFR-Autogară facultativ-Spital CFR-Depou CFR-Parc Marghiloman-Liceul CFR-Horticolei 1. L-V: 05:45-06:55-08:20-11:00-12:20-13:40-15:00-17:00-18:20-20:10-21:50- S-D: 05:45-06:55-08:20-12:00-13:40-15:00-17:00-18:20-20:10-21:50- Traseul 18...
Read moreLocuitorii din Merei, județul Buzău, sunt sub asediul sălbăticiunilor. Urșii dau târcoale gospodăriilor, iar oamenii sunt avertizați aproape în fiecare zi prin RO-ALERT să fie precauți. Sâmbătă seara, telefoanele din Nenciulești au început să sune din cauza unui urs care a ajuns chiar aproape de locuințele oamenilor. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a transmis imediat un mesaj de avertizare: „Evitați zona, stați în case! Nu încercați să vă fotografiați sau să hrăniți animalul. Protejați-vă animalele de companie!”. Locuitorii sunt îngrijorați și se întreabă când vor primi ajutorul autorităților. Pe Facebook,...
Read moreCumperi ce culegi, iar tot ce mănânci e din partea casei. Asta este deviza unor producători de căpșune de lângă Buzău care invită clienții să-și aleagă singuri aromatele fructe. Sunt nestropite, spun producătorii, astfel că în timp ce culeg oaspeții plantației își pot potoli pofta pe loc. Oapeții fermei nu încep culesul până nu primesc un scurt instructaj de la soții Florentina și Sorin Mărunțiș, proprietarii plantației. ”Când luați fructul, prindeți cu vârful degetelor apoi, dacă dați un pic într-o parte, se rupe singură”, le transmite Sorin Mărunțiș vizitatorilor fermei. Clienții...
Read more