miercuri, 16 septembrie, 2026

Subsolul Poliției din Buzău este plin. Crește numărul aresturilor preventive

Subsolul Poliției din Buzău este plin. Crește numărul aresturilor preventive

Facebook
Twitter
Email

Este forfotă, anul acesta, în arestul IPJ Buzău. Cel puțin așa reiese dintr-un bilanț dat publicității de IPJ Buzău, potrivit căruia în primele 8 luni ale anului, numărul persoanelor față de care a fost dispusă măsura arestului preventiv a crescut cu 20 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, în urma activităților desfășurate de polițiștii buzoieni, sub coordonarea procurorilor, au fost dispuse 266 de măsuri preventive față de persoane cercetate în cauze penale.

Un număr de 185 dintre persoanele anchetate au petrecut cel puțin 24 de ore în subsolul sediului IPJ Buzău.

La sfârșitul lunii august 2025, se aflau în supraveghere 162 de persoane cu măsuri preventive, dintre care 15 se aflau în arest la domiciliu și 147 sub control judiciar.

Polițiștii verifică periodic modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora sesizează instanța competentă.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.