miercuri, 16 septembrie, 2026

Subsolul Poliției din Buzău este plin. Crește numărul aresturilor preventive

Este forfotă, anul acesta, în arestul IPJ Buzău. Cel puțin așa reiese dintr-un bilanț dat publicității de IPJ Buzău, potrivit căruia în primele 8 luni ale anului, numărul persoanelor față de care a fost dispusă măsura arestului preventiv a crescut cu 20 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, în urma activităților desfășurate de polițiștii buzoieni, sub coordonarea procurorilor, au fost dispuse 266 de măsuri preventive față de persoane cercetate în cauze penale. Un număr de 185 dintre persoanele anchetate...

Read more

VIDEO Droguri letale vândute în județul Buzău. Un tânăr de 22 de ani este cercetat de DIICOT

Un bărbat în vârstă de 22 de ani, din județul Buzău, a fost reținut de procurorii DIICOT pentru trafic și deținere de droguri de risc și mare risc, după ce s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2024 – mai 2025, a procurat, deținut și vândut astfel de substanțe. Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie 2024 – mai 2025, bărbatul ar fi procurat, deținut și vândut cantități variate de droguri precum canabis, 5F-MDMB-PINACA, ADB-BUTINACA și MDMB-4en-PINACA către consumatori din județ. Canabinoizi sintetici extrem de periculoși, precum 5F-MDMB-PINACA, ADB-BUTINACA și MDMB-4en-PINACA. Aceste droguri sunt...

Read more

Termen prelungit pentru înscrierea în concursurile Poliției Județene Buzău

Perioada de înscriere pentru posturile disponibile în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, destinate recrutării din sursă externă, a fost extinsă. Candidații interesați au acum timp până pe 20 septembrie 2024, ora 16:00, pentru a-și depune aplicațiile. Înscrierile se fac exclusiv online și includ și zilele nelucrătoare. Reamintim că, începând cu 19 august a.c., au fost deschise înscrierile pentru următoarele posturi disponibile: 7 posturi de agenți - ajutori șef de post; 1 post de agent de poliție rutieră; 1 post de agent la Serviciul Resurse Umane; 1 post de agent la...

Read more

Își mai poate proteja Poliția buzoiană cetățenii?

De câțiva ani, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău se confruntă cu deficit major de personal. Situația este similară la toate inspectoratele județene din țară, motivul fiind acela că, mai ales în ultimul an, foarte mulți polițiști au părăsit sistemul, prin pensionare sau la cerere. Din păcate, schema de personal nu a mai putut fi acoperită cu absolvenții instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, dar nici din sursă externă. În prezent, deficitul de personal în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău este de 20,2 la sută, fiind în media națională....

Read more

Criza de polițiști de la Buzău după pensionările masive din ultimele săptămâni

Valul de pensionări este una dintre cele mai mari provocări pentru Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Buzău. Anul 2023 s-a încheiat cu o avalanșă de cereri din partea polițiștilor care au dorit să renunțe la uniformă. Zeci de angajați, în majoritate agenți dar și ofițeri din conducerea IPJ, și-au manifestat dorința de a ieși la pensie. Numărul ofițerilor și agenților care au plecat la pensie din Inspectoratul Județean de Poliție Buzău imediat ce au întrunit vechimea necesară, chiar dacă nu aveau nici 50 de ani împliniți, a explodat. Golul lăsat de...

Read more

Se schimbă programul cu publicul la Serviciul Rutier și Serviciul Cazier

Inspectoratul de Polițe Județean Buzău anunță că, în zilele ce urmează, având în vedere lucrări de mentenanţă în anumite sectoare ale unităţii, programul de lucrul cu publicul va suferi modificări. 1.SERVICIUL RUTIER 06.2023, ghişeul de relaţii cu publicul va fi deschis până la ora 14.00, cu precizarea că se va lucra inclusiv în pauza dintre orele 11.00-13.00. 06.2023, ghişeul de relaţii cu publicul va fi închis. 06.2023, ghişeul de relaţii cu publicul va fi deschis în intervalul orar 8.30-13.30. 2.SERVICIUL CAZIER JUDICIAR, STATISTICĂ ŞI EVIDENŢĂ OPERATIVĂ -16.06.2023, ghişeul de eliberare a...

Read more
Page 1 of 6 1 2 6