Satele României mor unul câte unul, odată cu ultimii lor viețuitori. Localnicii mai tineri din aceste cătune trag către orașe, unde au drumuri bune, școli pentru copii și locuri de muncă, iar în urma lor rămâne multă tristețe. Am descoperit un astfel de peisaj sumbru printre dealurile comunei buzoiene Cozieni.
Virgil Bâgiu a copilărit în cătunul Valea Roatei, în care abia mai rezistă vreo zece case, aproape toate părăsite. Nu am fi aflat niciodată unde este ascunsă vechea așezare, dacă nu l-am fi avut călăuză pe localnicul în vârstă de 64 de ani.
”Auziți clopotul? A mai plecat cineva din rândul nostru. Dumnezeu să-l ierte! Și era tânăr, 55 de ani. Se duc satele rând pe rând, vor dispărea și o să rămână doar vegetația”, spune, cu tristețe în glas, ghidul nostru.
În periplul către vatra satului Valea Roatei, ne apar în cale primele gospodării schingiuite de trecerea timpului. Aflăm de la domnul Virgil că mai toate casele le-au aparţinut unor familii înrudite între ele.
”La intrare în sat era gospodăria familiei Stan, cu mulți copii. La poarta lor era locul de joacă al copilăriei noastre. Casa următoare este a fratelui, Dumitru, care era fierarul satului. Mai sus, trăia familia Pavel, neamuri cu Stan ăștia, care avea vreo șapte copii”, ne povestește Virgil Bâgiu.
Oamenii satului au îmbătrânit, au murit, iar ultimii locuitori au fost izgoniţi de singurătate. Straniu este că unele case au încă intacte mobilierul, vesela, icoanele de pe pereţi, chiar şi medicamentele, aşa cum le-au lăsat cei care le-au locuit cândva.
”Ce vedeți aici e rezultatul exodului, plecării de la țară la oraș. Apoi, bătrânii au murit și ceilalți nu s-au mai putut întoarce. Și dacă ar vrea să se întoarcă cineva, nu ar avea nicio posibilitate; nu-s drumuri, nu acces la apă curentă”, ne spune Virgil Bâgiu.
Cătunul abandonat de localnicii săi se află între Cozieni şi satul Punga, la jumătatea drumului greu accesibil care urcă la peste 700 de metri altitudine. Pe ulițele sale mai des își fac apariția sălbăticiunile.
”În noroi au rămas imprimate, după cum vedeți, picioarele unui urs, urme ale podului labei. Dacă satul era locuit, clar, animalele nici nu se apropiau”, ne spune domnul Bâgiu.
Depopularea a afectat întreaga zonă, în primul rând din cauza stării proaste a drumului. Şi în localităţile vecine sunt case părăsite. La Pietraru, tot în Cozieni, școala este abandonată de peste o jumătate de secol iar curtea a devenit pajiște pentru vitele sătenilor.
”Și eu am învățat aici. Pe vremea mea, eram mulți copii, dar a trecut mult de atunci. S-au căsătorit, au plecat, au mai murit dintre ei, și așa mai departe”, ne spune o localnică din Pietraru.
De câțiva ani, până în satul Pietraru se poate ajunge pe drum asfaltat. A devenit brusc atractiv pentru urmașii unora dintre bătrânii locului, dar și pentru câteva familii de orășeni care vor să trăiască mai aproape de natură.
”În sat au venit vreo trei, patru familii care au găsit case ieftine de vânzare. Le găsești ușor dacă dai un telefon la un vecin, la o rudă. Unele case au stăpâni care sunt plecați în străinătate și vor să se întoarcă să renoveze. Au venit de la Brăila, de la Constanța, București, au cumpărat case mai bătrânești și le-au renovat”, ne spune doamna Ana, o localnică din Pietraru.
Potrivit unor recente studii sociologice, depopularea mediului rural din România înregistrează cel mai mare ritm din Uniunea Europeană.
