O haită de șase lupi a intrat, în noaptea de luni spre marți, într-o gospodărie din satul Plostina, comuna Lopătari, județul Buzău. Animalele au atacat un câine din curte, pe care l-au ucis și apoi l-au mâncat.
Incidentul s-a produs în jurul orei 03:06, potrivit localnicilor care au semnalat cazul pe grupul de Facebook Satul Plostina-Lopatari Buzau. Câinii nu erau legați în momentul atacului.
Prezența lupilor în apropierea gospodăriilor îi îngrijorează pe oamenii din zonă, mai ales că în aceeași localitate au fost semnalate în ultima perioadă și apariții frecvente ale urșilor.
Localnicii sunt sfătuiți să evite deplasările pe timpul nopții și în primele ore ale dimineții și să își țină animalele în spații cât mai sigure. De asemenea, în cazul în care observă animale sălbatice în apropierea locuințelor, oamenii sunt îndemnați să anunțe imediat autoritățile, prin 112, Primărie sau Ocolul Silvic.
Prezența lupilor în gospodărie ridică semne de întrebare cu privire la comportamentul animalelor sălbatice, iar autoritățile urmează să stabilească dacă este vorba despre un caz izolat sau dacă în zonă există un risc mai mare pentru oameni și animalele din gospodării.








