Suntem în acea perioadă a anului în care inimile celor vârstnici, aflați în aziluri, resimt cel mai acut dorul de familie. În ciuda distanței și a tăcerii care apasă, cei care le oferă adăpost temporar fac tot posibilul să aducă un strop de căldură în sufletele lor. Le oferă mese îmbelșugate cu bucate tradiționale, decorațiuni de iarnă care să le amintească de vremurile de odinioară și, mai presus de toate, cuvinte blânde menite să le alunge singurătatea.
La centrul pentru vârstnici al asociației Filantropia din comuna buzoiană Berca, sărbătorile de iarnă prind viață în fiecare colț. Brazii au fost împodobiți, meniul de sărbătoare a fost ales cu grijă, iar o muzică liniștitoare umple discret așezământul de căldură și pace.
Preotul Daniel Necula, cel care veghează asupra traiului bătrânilor, le trece pragul în fiecare zi, nu doar pentru a se asigura că nu le lipsește nimic, ci mai ales pentru a le oferi o vorbă bună.
Doamna Voica stă pe marginea patului, cu o fotografie în mâini pe care o privește cu melancolie. „Era sărbătoare frumoasă, făceam bucate din porc, cozonac. Cum era atmosfera? Plăcută”, spune Voica Băiețelu, de 77 de ani.
Fostă profesoară de română și franceză, bătrâna își trăiește de șase ani zilele în centrul din Berca, unde a ajuns după o depresie provocată de pierderea soțului.
Sărbătorile sunt prilej de suferință sufletească pentru cei care, ajunși în cămin, și-au imaginat altfel aceste zile, adică înconjurați de copii, nepoți și prieteni dragi, cu râsete și căldura unui cămin plin de viață.
„Frumos tare era, veneau copiii toți la mine și nepoții. Se umplea casa”, ne spune Paulina Stanciu, de 88 de ani.
Lacrimile dorului de familie nu-i sunt străine nici domnului Nicu Irimia, pe care îl găsim cufundat în amintiri. Își evocă sărbătorile petrecute alături de cei dragi, iar oftatul prelung trădează greutatea unei nostalgii pe care o poartă în suflet.
Domnul Nicolae Dumitrache, fost antrenor de fotbal, retrăiește în gând Crăciunurile care odinioară îi umpleau casa de bucurie. Trei băieți, nurori, nepoți, soția și prietenii apropiați transformau sărbătorile în prilej de petrecere și iubire. Acum, însă, viața i-a risipit pe toți.
„Eu am fost antrenor de fotbal, vă dați seama că venea toată lumea în sufragerie, venea toată echipa și făceam acolo chef de chef, cu lăutari. Cânta Aurelian Anghel”, povestește Nicu Dumitrache, de 66 de ani.
Poveștile bătrânilor din cămin sunt adesea încărcate de tristețe, iar suferințele lor le îndeamnă pe asistente și infirmiere să-i îngrijească cu o dragoste ce amintește de grija pentru propriii părinți. De Crăciun, le pregătesc mese tradiționale ca acasă.
„Pentru ziua de Crăciun o să mergem pe tradițional mai mult. Micul dejun cu tobă, lebăr. La prânz sarmale, o ciorbă de pasăre să fie mai ușor”, declară Luminița Stoica, bucătar la centrul Filantropia.
Pe lângă grija neobosită și atmosfera sărbătorească, bătrânii primesc și vorbele calde, pline de iubire creștinească, ale celui care veghează cu devotament asupra lor.
„Încercăm să suplinim. Spun că nicăieri nu e ca acasă, dar încercăm să facem cel puțin a doua casă pentru ei, aici, împreună cu toată echipa noastră profesionistă, și încercăm cu toții să fim fiica, nepoata, fiul și așa mai departe, deși majoritatea familiilor îi au în grijă, îi vizitează”, declară preotul Daniel Necula, administratorul așezământului Filantropia Berca.
La căminul pentru persoane vârstnice Filantropia din Berca, 118 suflete sunt îngrijite cu răbdare și compasiune, fiecare dintre ele purtând o poveste greu de uitat și o speranță călduță în prag de sărbători.
