Pentru că trăim într-o ţară liberă, m-am hotărât să scriu ce cred despre ascensiunea şi drepturile demente ale câinlor vagabonzi aşa cum nu s-a mai văzut nicăieri în lumea civilizată. Cu riscul de a cădea în dizgraţie, vreau să-mi expun o părere şi despre răul făcut de colegii de breaslă care ţin frâile unor mari televiziuni.
Anticipam o astfel de nenorocire încă de acum trei ani, pe vremea când lucram la Adevărul Holding. Atunci am făcut timp de câteva săptămâni o campanie despre câinii comunitari care oripilau întreaga comunitate. Ajunşi pe teren de fiecare dată când vorbeam cu cetăţenii Buzăului eram susţinuţi moral doar, doar i-om scăpa de câini. Unii dintre cei mai bătrâni îşi doreau reintroducerea legii vechi, cea care, de bine de rău, nu producea noian de câini în stradă. Tot atunci am făcut cunoştinţă şi cu preşedinta unui ONG care proteja cânii comunitari. Cu doamna Cristina Peterson am avut o polemică vis a vis de relocarea câinilor, de readucere a acestora în stradă după sterilizare. Ca de alfel ca şi cu alţi preşedinţi ai unor ONG-uri similare. Explicaţia dată de aceşti oameni a fost hilară. Câinii sunt chinuţi la padoc, au nevoie să trăiască unde s-au născut, adică pe străzi. Dacă m-am opus acestei opinii ca o părere a mea, această doamnă a instigat şi alţi colegi de-ai dânsei să mă înjure pe comenturile din Adevărul. Am fost ameninţat cu judecata. Am fost acuzat că sunt părtinitor atunci când le spuneam acestor oameni că va veni ziua când un copil va fi omorât din cauza politicilor nesănătoase pe care le promovează. Atunci am găsit şi explicaţia. Aceşti oameni erau obişnuiţi să fie compătimiţi. Nu erau obişnuiţi cu altfel de păreri. Cum au ajuns să aibă un astfel de comportament? Tot cu ajutorul media.
Timp de 23 de ani, formatorii de opinie nu au făcut altceva decât să crediteze cu bune intenţii cei care îşi spuneau iubitori de animale şi să promoveze ONG-uri dubioase conduse de persoane cu evidente probleme de comportament. Au ridicat în slăvi oameni care iubesc mizeria, resturile fecale lăsate de câini pe străzi şi în parcuri, cetăţeni fără scrupule care au contribuit la imaginea proastă a unei ţări subdezvoltate.
Tot în această perioadă de tristă amintire în care vedeam cu toţii cum comunitarii îşi măresc efectivele pe străzi, aceşti manipulatori au căutat senzaţionalul şi nimic altceva. Ne-au prezentat vizitele doamnei Bridgitte Bardot, cucoana elegantă care nu ştie ce-i dragostea de mamă dar care venea să facă educaţie într-o ţară cuprinsă chipurile de barbarie.
Ne spunea să nu-i distrugem, în timp ce la ea acasă aşa se proceda, să-i păstrăm pe străzi ca un bun naţional în timp ce la Paris nici urmă de maidanez. Apoi dacă vreun politician avea curajul să aducă în discuţie şi eutanasia prevăzută de zeci de ani în legislaţia unor ţări civilizate cum ar SUA sau Marea Britanie, acesta era desfiinţat mediatic.
Imediat după o declaraţie de acest gen, reporterii de bine puneau mâna pe telefoane şi anunţau aceste ONG-uri formate din cel mult câteva zeci de aşa zişi protectori ai câinilor vagabonzi. Le spuneau cam ce plânuiesc inamicii şi astfel oamenii de bine o puneau de un Breaking News.
Le dădeau prilejul istericilor să iasă în stradă şi să ceară şi mai multe drepturi pentru câinii comunitari. În numele omeniei. În numele dragostei pentru aproapele muşcat de câine. Păi cum să-i ţii la padoc după ce îi sterilizezi? Dă-le drumul în stradă, relochează-i că suferă săracii din lipsa de spaţiu. Păi cum să-i eutanasiezi dacă te muşcă? Vezi de treabă că tot victima e vinovată şi tot ea i-a provocat.
Toată această tevatură şi tot acest noian de explicaţii mincinoase s-au produs în timp ce zeci de mii de români erau muşcaţi sau mutialţi în fiecare an. Erau îngroziţi în fiecare zi. erau scârbiţi de mizerie la tot pasul . Dar ghinionul lor era că nu apăreau pe sticlă. Astfel de opinii dăunau .Nu le făceau bine ONG-rilor Cuţu Cuţu care ieşeau în stradă să apere drepturi.
Aşa că s-a pus în practică o idee utopică susţinută de o minoritate a populaţiei, care prevedea că maidanezii nu pot fi eutanasiaţi. S-a susţinut sus şi tare că statul trebuie să-i bage în padocuri, să-i sterileze şi să hrănească ani buni din banii noştri. O idee utopică spun pentru că niciun stat din lumea asta nu ar putea hrăni un milion de maidanezi din banii contribuabilor.
Mai ales că un maidanez are raţie de hrană la padoc o sumă zilnică la care mulţi români nici nu visează. În toţi aceşti ani răul a crescut lângă noi. Sterilizaţi sau nu câinii muşcau. Şi chiar omorau dintre semenii noştri. Cu mici excepţii televiziunile „lătrau” şi ele duse de val dar dădeau vina pe legea proastă şi pe neimplicarea autorităţilor care nu construiau padocuri şi nu sterilizau. Aici apare ruptura de realitate.
Acest lucru nu se va putea pune niciodată în practică pentru că ne vom trezi drept cei mai mari producători de câini din lume. Şi pentru că nu avem bani suficienţi. Şi pentru că alţii au făcut altfel şi metoda dă rezultate. Nu susţin eutanasia maidanezilor spun doar că e necesară. Pentru că a funcţionat în urmă cu 20 de ani. Şi pentru că la americani funcţionează.
Acum, prezentatorii se schimonosesc pe sticlă pentru drama lui Ionuţ până la lacrimi. Cu câteva luni în urmă, tunau şi fulgerau dacă vreun comunitar era agresat de cei care nu mai puteau suporta mizeria. De cei care vroiau vechea lege de până în 1989 care erau înjuraţi de ONG-uri „Cuţu-Cuţu”. De hingherii care erau bătuţi pe străzi de isterici. De televiziunile care ţineau cu istericii în numele drepturilor animalelor. De aceea în numele semenilor mei neajutoraţi, bătrâni, copii sau cei muşcaţi de câini cer ca TV-urile mincinoase să-şi recunoască vina. Vina de a fi creat mitul câinelui comunitar de neatins. Pentru că sunt şi ei părinţi şi pentru că omul trebuie pus mai presus decât animalul.
