sâmbătă, 4 mai, 2024

Șefele Inspectoratului Școlar Buzău, catalogate din nou de Minister cu un calificativ înjositor

Șefele Inspectoratului Școlar Buzău, catalogate din nou de Minister cu un calificativ înjositor

Facebook
Twitter
Email

Au sosit rezultatele reevaluărilor efectuate de Ministerul Educației după contestațiile din februarie, când inspectorii generali școlari din 13 județe au susținut că nu s-a respectat procedura. Miercuri, conducerea IȘJ Buzău a aflat că ultimele calificative obținute de cele trei șefe ale învățământului buzoian nu diferă de primele.

Mai precis, activitatea inspectorului școlar general Florina Stoian și a adjunctelor Daniela Palcău și Nela Wamsiedel au fost evaluată drept „nesatisfăcătoare”, ceea ce presupune că acestea își vor pierde funcțiile.

„Rezultatele nu au fost comunicate oficial însă informația a ajuns la noi la Inspectoratul Școlar. În urma contestației depuse de noi au stabilit că merităm tot calificativul nesatisfăcător. Așteptăm documentul de la Minister după care vedem ce vom face”, a declarat Florina Stoian.

Chiar înainte să afle deznodământul contestației, Florina Stoian, împreună cu adjuncta Daniela Palcău și alți șefi din zece inspectorate școlare, a depus o plângere la DNA, îndreptată împotriva a șase funcționari din Ministerul Educației și a unui secretar de stat, acuzați de abuz în serviciu, fals și uz de fals.

Nu este exclus ca noile calificative să vină ca urmare a plângerii la DNA. Același calificativ, nesatisfăcător, au primit și inspectorii școlari generali și adjuncți ai inspectoratelor școlare din Ialomița și Giurgiu.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.