miercuri, 28 octombrie, 2026

VIDEO A fost inaugurat parcul ”Iazul Morilor”. Cum a fost modernizat un tronson al străzii Frăsinet

Parcul ”Iazul Morilor”, investiție a Primăriei Buzău, a fost inaugurat joi în prezența a zeci de buzoieni. La eveniment au participat numeroase oficialități locale, dar și parlamentari. Tronsonul străzii Frăsinet, dintre centrele comerciale și biserica Sfântul Ștefan, arată total diferit față de anii trecuți. Pe această stradă s-au amenajat un părculeț cu alei și băncuțe, două lacuri cu o moară de apă, o cafenea culturală, dar și o mini-parcare pentru vizitatori. Cu ocazia inaugurării proiectului Iazul Morilor, autoritățile au lansat și o carte de istorie a Buzăului, ”Iazul Morilor – Leagănul...

Read more

GALERIE FOTO Consiliul Județean Buzău va avea sediu nou. A fost prezentat proiectul ansamblului de clădiri

Consiliul Județean Buzău se va muta într-un ansamblu de clădiri aflate în spatele actualului sediu de pe Bulevardul Bălcescu, după ce vor fi reabilitate mai întâi. Este vorba despre mai multe imobile în care au funcționat o redacție de presă și o tipografie. Modernizarea acestor clădiri se va face cu finanțare din fondurile de mediu, iar miercuri, consilierii județeni și-au exprimat acordul în acest sens. Noul spațiu în care va funcționa Consiliul Județean Buzău va fi dotat la standarde europene, cu toate dotările necesare, inclusiv săli de conferințe, cantină și alte...

Read more

Elevii din Buzău primesc ”cornul și laptele” de luna viitoare

Anul școlar 2021-2022 a început fără ca elevii din județul Buzău să primească gustarea din pauza mare. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău afirmă că va mai trece puțin timp până când copiii vor beneficia de măr, lapte și corn. Mai precis, programul guvernamental va fi reluat în școlile din Buzău la începutul lunii octombrie, licitațiile pentru atribuirea contractelor fiind în plină desfășurare. În ultimii doi ani, școala a început în județul Buzău cu lapte, corn și fructe pe băncile elevilor, încă de la primul sunet de clopoțel. Acest lucru a fost posibil...

Read more

TransBus modifică programul autobuzelor, pe durata desfășurării „Zilelor Chișinăului la Buzău”

Stimați călători, urmare a festivităților prilejuite de „Zilele Chișinăului la Buzău” desfășurate în stațiunea Sărata Monteoru, pentru zilele de 16 - 17 septembrie 2021 programul de transport pentru traseele 18 și 19 se modifică după cum urmează: - Traseul 18 • 21:00 Nenciulești • 21:15 Sărata Monteoru – stația Ceres (existentă în actualul orar) - Traseul 19 • 19:30 Sărata Monteoru – stația Ceres (existentă în actualul orar) • 20:45 Buzău- stația Horticolei (suplimentară) • 22:00 Sărata Monteoru – stația Ceres (suplimentară) • 23:00 Sărata Monteoru – stația Ceres (suplimentară) Pentru...

Read more

VIDEO Cadou oferit de Consiliul Județean echipajelor ISU Buzău, de Ziua Națională a Pompierilor

De Ziua Națională a Pompierilor din România, ISU Buzău a organizat o ceremonie de avansare în grad a cadrelor militare de la nivelul instituției, precum și prezentarea ultimei achiziții a unității. Un modul cisternă este cea mai recentă dotare care a intrat în rândul tehnicii de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău. Autospeciala a fost achiziționată cu sprijinul Consiliului Județean Buzău. „Acest tip de modul are o capacitate de 8.000 litri, este dotat cu diferite sisteme special destinate ce facilitează refularea apei la nevoie și...

Read more

Cinci deputați social-democrați propun introducerea educației financiare în școli

Introducerea educației financiare în școli are șanse să devină realitate ca urmare a unei propuneri legislative inițiată de cinci deputații social democrați: Mirela Furtună, Natalia Intotero, Andi Cristea, Romeo Lungu și Laurențiu Țepeluș. Inițiativa are scopul de a dezvolta abilități financiare elementare pentru elevi, precum importanța economisirii şi modul responsabil de gestionare a unui buget, noțiuni de bază despre bani, modul în care funcționează creditele și cum se împart acestea, diferențele dintre cardurile de credit și cele de debit sau definiția IFN-urilor și implicațiile unor credite pe termen scurt. „Nu de...

Read more

Nou supermarket, la ieșire din Buzău spre Mărăcineni. Încă un giratoriu va apărea lângă cartierul Orizont

Terenul viran de la ieșirea din Buzău spre Mărăcineni va fi valorificat de proprietar prin construcția pe acel amplasament a unui supermarket, cu locuri de parcare și căi de acces cu două benzi pe sens. Accesul către complexul comercial se va face din giratoriul de la Orizont. Va fi nevoie în zonă de un al doilea giratoriu. Potrivit Planului Urbanistic de Detaliu, aprobat în CLM Buzău, complexul comercial va fi construit în zona de nord a municipiului Buzău, pe B-dul Unirii, între intersecțiile cu str. Frasinet, la sud, și DN2 –...

Read more

VIDEO Încă o șosea spectaculoasă, gata să intre în circuitul turistic. Se află la limita dintre județele Buzău și Prahova

În câteva săptămâni, șoferii din județul Buzău vor putea circula pe Drumul Județean 102 C, între Drumul Național 10 – Cislău și limita cu județul Prahova, zona localităților Lapoș – Tisău. Lucrările de reabilitare la această șosea, una dintre cele mai spectaculoase din județ, se află pe ultima sută de metri. Tronsonul de drum județean Cislău-Buda Crăciunești/limita cu județul Prahova, este un drum de o frumusețe aparte, ce urcă îndrăzneț înălțimile și poartă drumețul prin peisaje aparte. O bună porțiune a șoselei trece prin pădure, iar numeroasele curbe și pante fac...

Read more

Nou stadion în Buzău, cu 12.000 de locuri. Este promisiunea președintelui Consiliului Județean

Un nou stadion, ultramodern, va fi construit în municipiul Buzău. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. Noua arenă va avea aproximativ 12.000 de locuri, cu tribune și peluze acoperite. Autoritățile buzoiene fac demersuri pentru întocmirea unui proiect care să fie depus, spre finanțare, la Compania Națională de Investiții. Noua arenă ar putea fi ridicată la marginea orașului Buzău, într-o locație care urmează să fie identificată de către autoritățile județene. Petre Emanoil Neagu spune că stadionul din Crâng, ridicat, în etape, în anii ‘70 și...

Read more

Parc industrial la 25 de kilometri de Buzău, în planul Consiliului Județean

Un parc industrial ar putea fi ridicat în comuna Movila Banului, investiția urmând a fi gestionată de Consiliul Județean Buzău. Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, spune că autoritatea locală din Movila Banului va ceda un teren de aproximativ 400 hectare către forul județean pentru implementarea proiectului. Autoritățile județene speră să acceseze fonduri europene pentru construirea noului parc industrial de la Movila Banului. Parcul industrial, primul din județ, va fi amenajat între localitățile Movila Banului și Clondiru, unde va fi și un nod rutier al autostrăzii A7 Buzău – Ploiești...

Read more
Page 23 of 159 1 … 22 23 24 … 159