Însoțit de primarul Constantin Toma, președintele PSD, deputatul Marcel Ciolacu, a mers dimineață să voteze la secția amenajată în Școala Generală „Dionisie Romano”, din centrul orașului.
La ieșirea din secția de votare, liderul Partidului Social Democrat a declarat că și-ar dori ca reforma administrativă a României să înceapă la Buzău.
”Am răspuns apelului făcut de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma , să particip la acest exercițiu democratic, unul dintre cele mai importante exerciții democratice la care putem participa și noi, locuitorii municipiului Buzău, respectiv să facem un Buzău mai mare. Un Buzău cu mai multe oportunități, cu locuri pentru tineri, cu noi locuri de muncă și cred că este una dintre cele mai lăudabile acțiuni ale unui primar de mare municipiu”, a declarat Marcel Ciolacu, liderul PSD.
Marcel Ciolacu s-a arătat nemulțumit de prezența la urne, în prima oră de la deschiderea secției de votare, după ce a aflat că înaintea sa nu veniseră la urne decât vreo zece persosne.
”Chiar dacă până la acest moment nu foarte mulți buzoieni s-au prezentat la vot, vreau să-l felicit pe domnul primar pentru această inițiativă și sperăm ca până la ora 21.00 cât mai mulți buzoieni să vină la vot. Reforma administrativă trebuie făcută în România, mi-aș dori mult să înceapă din Buzău, mai exact din municipiul Buzău”, a spus Ciolacu la ieșirea de la urne”, a spus Ciolacu.
După scurta declarație de presă, Ciolacu și Toma au plecat împreună.
Peste 100.000 de persoane cu drept de vot din municipiul Buzău şi din comuna Ţinteşti sunt aşteptate duminică, între orele 7.00 şi 23.00, la secţiile de votare pentru a se exprima asupra unirii celor două unităţi administrativ-teritoriale.
Aceştia vor avea de răspuns cu DA sau NU la întrebarea „Sunteţi de acord cu unirea municipiului Buzău cu comuna Ţinteşti?”.
În municipiul Buzău sunt amenajate 80 de secţii, iar în Ţinteşti, două. La vot sunt aşteptaţi un număr de 107.756 buzoieni. La Ţinteşti, sunt 3.597 persoane înscrise pe listele permanente.