miercuri, 14 ianuarie, 2026

Case și autoturisme, distruse într-un incendiu. Focul a fost întețit de vânt

Case și autoturisme, distruse într-un incendiu. Focul a fost întețit de vânt

Vlcsnap 2023 03 17 09h14m15s478
Facebook
Twitter
Email

Un incendiu puternic a distrus, joi seară, două locuințe și două mașini, în localitatea Cândești, județul Buzău. Flăcările s-au extins cu repeziciune, ajutate de vântul care sufla cu putere.

O femeie a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Din fericire, oamenii au reușit să iasă la timp din locuințele cuprinse de flăcări.

Pompierii au fost alertați prin numărul de urgență 112 și au deplasat la fața locului patru autospeciale de apă și spumă. Intervenția a fost una extrem de complicată, deoarece în zonă vântul bătea foarte tare iar flăcările puteau ajunge și la casele învecinate.

Unul dintre proprietarii caselor afectate era plecat din gospodărie în momentul în care a fost sunat de vecini și anunțat că îi arde casa.

„Eram la magazin când m-au sunat oamenii să îmi zică de nenorocire. Am încercat mai mulți să luăm furtunurile și să stigem focul, dar a fost degeaba. Sunte dezamăgit de pompierii, pentru că au venit târziu iar pe deasupra au rămas fără apă”, declară Dumitru Androne, proprietarul uneia dintre locuințe.

Primii care au intervenit să stingă flăcările au fost vecinii, care au sărit cu găleți și furtunuri cu apă. Din păcate, flăcările s-au extins cu repeziciune.

„Erau mari de tot flăcările de la casă, până la mine la garaj. Bine că am apucat să scot mașina de acolo. E periculos un incendiu pe vântul ăsta. A bătut foarte tare iar într-un minut totul era cuprins de flăcări”, spune Daniel Costin, localnic din Cândești, comuna Vernești.

La fața locului au acționat 20 de pompieri cu trei autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanța SMURD.

„La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la o casă în suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Pe fondul vântului puternic flăcările violente s-au extins si la cea dea doua casa unde incendiul se manifestă la 80 de metri pătrați din suprafața totală a acesteia, de 250 de metri pătrați”, a declarat locotenent colonel Eduard Dimitriu, de la ISU Buzău.

În incendiul din satul Cândești au ars și două autoturisme, care erau parcate în curtea uneia dintre locuințele cuprinnse de flăcări. Pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza producerii acestui incendiu.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.