Peste 500 de oameni, cu lacrimi în ochi și sufletele copleșite de durere, îl conduc astăzi pe ultimul drum pe Gabriel, tânărul de 25 de ani a cărui viață a fost curmată mult prea devreme. Înmormântarea a început la ora 12, din casa părintească de pe strada Cizmarului, din Cândești, apoi cortegiul funerar s-a îndreptat spre Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril”.
Durerea a fost greu de cuprins în cuvinte. Rude, prieteni, colegi și oameni care l-au cunoscut sau doar i-au aflat povestea au venit să-și ia rămas-bun, într-o tăcere apăsătoare, întreruptă doar de plânsul mamei și de îmbrățișările disperate ale celor apropiați. În fiecare privire se citea aceeași întrebare fără răspuns: „De ce atât de devreme?”.
Cu doar câteva ore înainte de înmormântare, Denisa, iubita lui Gabriel, a transmis un mesaj sfâșietor, care a emoționat pe toți cei care l-au citit: „Știu că deja din ziua trecerii tale în neființă ai salvat mulți oameni aflați pe paturile pe care ai stat și tu și o vei face în continuare prin povestea ta… nu știu pentru cât timp, dar măcar acum, o perioadă, oamenii au parte de un tratament omenesc în spitalul ce ți-a curmat soarta.”
Tragedia a început în urmă cu o săptămână, pe 2 ianuarie 2026, când Gabriel a fost grav rănit într-un accident rutier produs în localitatea Vernești, județul Buzău. Era pasager în mașina unui prieten, care a făcut o manevră periculoasă, a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism.
Gabriel a fost găsit inconștient și transportat de urgență la spital, cu o fractură de femur. Luni, 5 ianuarie, ar fi trebuit să fie operat. Familia a așteptat cu speranță, agățată de fiecare veste bună. Din păcate, cu doar câteva ore înainte de intervenție, tânărul s-a stins.
Potrivit concluziilor autopsiei efectuate la Serviciul de Medicină Legală Buzău, moartea lui Gabriel a fost provocată de un tromboembolism pulmonar – un cheag de sânge care a blocat o arteră pulmonară, o complicație gravă ce poate apărea în cazul pacienților imobilizați la pat.
Astăzi, în urma lui Gabriel au rămas o familie distrusă de durere, o iubită cu inima frântă și sute de oameni care l-au condus pe ultimul drum, cu lumânări aprinse și lacrimi, într-o tăcere grea, plină de tristețe.








