miercuri, 16 septembrie, 2026

Avertisment pentru comercianții de legume și fructe din Buzău. Încep controale stricte privind calitatea și proveniența produselor

Avertisment pentru comercianții de legume și fructe din Buzău. Încep controale stricte privind calitatea și proveniența produselor

Piata Legume
Facebook
Twitter
Email

Direcția pentru Agricultură Județeană Buzău anunță demararea unei ample acțiuni de control în perioada următoare, vizând comercianții de legume și fructe din județ. Verificările vor avea în vedere calitatea produselor, conformitatea cu standardele de comercializare impuse de legislația națională și europeană, precum și documentele care atestă proveniența și autenticitatea acestora.

Controalele vor fi desfășurate în piețele agroalimentare, depozite și rețele comerciale din întreg județul, cu accent pe respectarea prevederilor Legii nr. 145/2014 privind reglementarea pieței produselor agricole.

Etichetarea corectă și documentele fiscale de proveniență vor fi analizate cu atenție sporită, pentru a preveni practicile comerciale înșelătoare.

În paralel, Direcția pentru Agricultură derulează și schema de ajutor de minimis în cadrul Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate. Producătorii agricoli interesați mai pot depune cereri pentru accesarea programului până la data de 30 mai 2025.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.