miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Cum a nenorocit viaţa unei fetiţe de 12 ani un tată criminal

VIDEO Cum a nenorocit viaţa unei fetiţe de 12 ani un tată criminal

Facebook
Twitter
Email

Crimă pasională, azi-noapte, la Râmnicu Sărat. O femeie de 46 de ani a fost ucisă de fostul soț, imediat după o partidă de amor. Tragedia s-a petrecut în locuința actualului concubin al femeii, iar în casă se mai aflau acesta din urmă și fiica de 12 ani a victimei.

Gheorghe si Ileana erau despărțiți de câteva luni, însă nu divorțaseră deşi femeia se mutase în casa altui bărbat. Parea o seară liniștită, de familie. Fostul soț a venit împreună cu fiica lor de 12 ani în vizită și se gândea probabil să se împace.

După o masă liniștită stopită însă din belșug cu alcool, cei doi foști soți s-au retras nevăzuți într-o cameră alăturată și au întreținut relații sexuale. Totul s-a năruit pentru bărbatul părăsit când femeia cuprinsă de remușcări s-a întors în brațele celuilalt bărbat.

Orbit de gelozie, în mintea lui Gheorghe s-a născut un plan de răzbunare. A așteptat ca fetița și proprietarul să adoarmă și și-a înjunghiat fosta soție cu un cuțit. Criminalul și-a luat fetița și a fugit în toiul nopții acasă în comuna Podgoria, fără ca proprietarul să știe. Abia spre dimineață, când s-a trezit, concubinul a găsit trupul neînsuflețit al femeii într-o baltă de sânge în camera de oaspeți și a anunțat poliția.

Oamenii legii l-au săltat pe criminal și l-au dus încătușat la poliție. Bărbatul încă mirosea puternic a alcool. Tot la poliție a ajuns și proprietarul, bibliotecar la o școală din oraș, ca să povestească ce s-a întâmplat în locuința sa.

Fetița va avea nevoie de consiliere psihologică pentru a trece peste șocul produs de tragedie. Autoritățile vor trebui să hotărască soarta fetei cu mama moartă iar tatăl după gratii. Criminalul, în vârstă de 45 de ani își va petrece următorii 20 de ani în închisoare.

El a fost déjà reținut și anchetatorii vor avea de stabilit dacă bărbatul și-a premeditat crima. Autopsia va stabili ce leziuni au dus la moartea femeii.

 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.