Pregătirile pentru masa de Crăciun au început deja în unele gospodării. Cu săptămâni sau chiar luni înainte de sărbători, oamenii își aleg porcul pe care vor să-l pună pe masă și plătesc un avans pentru a fi siguri că îl vor avea la timp. Crescătorii își pregătesc animalele pentru vânzare, iar comenzile sunt așteptate să crească pe măsură ce se apropie sărbătorile.
La o fermă din Vadu Pașii, satul Focșănei, sunt zeci de porci pregătiți pentru vânzare. Mulți dintre clienți vin din oraș și caută animale crescute în gospodărie, cu hrană naturală. Își aleg porcul din timp, achită un avans, iar înainte de Crăciun revin pentru a-l lua.
„Porcul acesta alb a fost văzut de un client, care a verificat și condițiile în care creștem animalele, dar și hrana pe care le-o dăm. Ne-a plătit o arvună ca să fie sigur că îl are pe masa de Crăciun”, povestește George Fifere, administratorul fermei.
De îngrijirea animalelor se ocupă Raj, un nepalez care lucrează aici de șase luni. Porcii primesc hrană de două ori pe zi, iar adăposturile sunt curățate zilnic. În alimentația lor intră porumb, cereale, iarbă, lapte și brânză.
Cu mai bine de o lună înainte de Crăciun, animalele ajung la aproximativ 120 de kilograme. Prețul pornește de la 15 lei kilogramul în viu, iar cumpărătorii pot opta și pentru sacrificare și tranșare. Crescătorul spune că cei care rezervă din timp au avantajul că își pot fixa prețul încă de la momentul plății avansului.
„Când se stabilește arvuna, se stabilește și prețul final, la prețul din ziua respectivă. Le putem asigura clienților și sacrificarea, le punem la dispoziție tot ce au nevoie pentru tranșat și îi ajutăm cu toate operațiunile”, explică George Fifere.
Pentru un porc crescut în gospodărie, cumpărătorii trebuie să pregătească cel puțin 2.000 de lei. Unii aleg să se asocieze cu rudele sau prietenii și să împartă animalul, astfel încât cheltuiala să fie mai ușor de suportat. Alții spun că preferă carnea de la crescători, pe care o consideră mai gustoasă decât cea din magazine.
Anunțurile cu porci de vânzare au început să apară tot mai des și pe internet. Cei care respectă tradiția sacrificării porcului înainte de Crăciun au ca reper Ignatul, sărbătorit pe 20 decembrie. Mulți aleg însă să facă acest lucru cu câteva zile mai devreme, pentru a avea timp să pregătească preparatele tradiționale pentru masa de sărbători.











