sâmbătă, 4 mai, 2024

GALERIE FOTO Ziua Imnului Naţional al României, sărbătorită de buzoieni în Piaţa Dacia

GALERIE FOTO Ziua Imnului Naţional al României, sărbătorită de buzoieni în Piaţa Dacia

Facebook
Twitter
Email

Vineri dimineață, la sărbătorirea „Zilei Imnului Naţional al României”, din Piaţa Daciei, au fost prezenți militari, reprezentanți ai administrației locale și câteva zeci de trecători. Ceremonia a început la ora 09.00 și a durat mai puțin de o oră.

Programul manifestării a inclus o alocuţiune privind simbolistica versurilor Imnului Naţional, un scurt spectacol susţinut de Cercul de Teatru din cadrul „Palatului Copiilor” şi intonarea Imnului Naţional al României. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

La această activitate au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, generalul Lucian Foca, numeroase cadre militare din garnizoană, active, în rezervă şi retragere, precum şi veterani de război.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

Imnul Naţional reprezintă, conform Constituţiei României, unul dintre simbolurile naţionale. Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 29 iulie.

Versurile Imnului „Deşteaptă-te române!” au fost compuse de Andrei Mureşanu în timpul Revoluţiei de la 1848 şi au fost puse pe note muzicale de către Anton Pann. „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată, în urmă cu 168 de ani, la Râmnicu Vâlcea, în Parcul Zăvoi, pe 29 iulie 1848. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, strofele 1, 2, 4 şi 11 fiind cântate la ocazii festive.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.