sâmbătă, 17 ianuarie, 2026

Zeci de preoți și sute de credincioși, așteptați la procesiunea de Bobotează din Buzău

Zeci de preoți și sute de credincioși, așteptați la procesiunea de Bobotează din Buzău

Cruce Prinsa
Facebook
Twitter
Email

Boboteaza va fi marcată în municipiul Buzău, și în acest an, prin tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Zeci de preoți și sute de credincioși din municipiul Buzău și din localitățile apropiate sunt așteptați la evenimentul religios de mâine.

Procesiunea va începe la ora 11.30, din fața Catedralei „Sfântul Sava”, imediat după încheierea Sfintei Liturghii. De aici, clerul și credincioșii vor porni în pelerinaj către râul Buzău.

Slujba de sfințire a apei va fi oficiată la ora 12.00, lângă podul de la Mărăcineni, pe malul drept al râului, în prezența Înaltpreasfințitului Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători creștine de la începutul anului. În cadrul slujbelor religioase de la biserici, apa este sfințită printr-o dublă invocare a Duhului Sfânt.

Agheasma mare este păstrată de credincioși în casele lor de-a lungul întregului an. Credința populară spune că apa sfințită de Bobotează nu se strică niciodată și are puteri tămăduitoare.

După Botezul Domnului, urmează Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, pe 7 ianuarie, eveniment care, practic, marchează sfârşitul Sărbătorilor de Iarnă.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.