miercuri, 16 septembrie, 2026

Zeci de militari și civili din Buzău au sărbătorit Ziua Drapelului în centrul orașului

Zeci de militari și civili din Buzău au sărbătorit Ziua Drapelului în centrul orașului

Facebook
Twitter
Email

Drapelul Național a fost arborat marți pe catargul din faţa Palatului Comunal, unde va rămâne până anul viitor, când va avea loc o nouă ceremonie dedicată acestui simbol naţional. La ceremonie au participat autorităţile locale, reprezentanţi ai militarilor din garnizoană şi zeci de cetăţeni buzoieni.

Sărbătoarea Drapelului a fost deschisă de prefectul judeţului, Carmen Adriana Ichim, împreună cu generalul de brigadă Gheorghiţă Vlad, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” şi al Garnizoanei Buzău.

Copiii din Berca, membri ai ansamblului Drăgăicuţele, au prezentat celor prezenţi un mic spectacol artistic, dedicat Zilei Tricolorului.

Garda militară a arborat drapelul naţional pe catargul din faţa Palatului Comunal apoi, după o scurtă ceremonie religioasă, reprezentanţii autorităţilor locale au sărutat flamura sfântă.

Ceremonia s-a încheiat cu ridicarea tricolorului pe catarg, unde va rămâne până anul viitor când, pe 26 iunie va fi sărbătorită din nou Ziua Drapelului Naţional al României şi cu defilarea trupelor.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.