marți, 8 iulie, 2025

Zeci de elevi ai Școlii nr. 11 Buzău, transferați în cancelarie

Zeci de elevi ai Școlii nr. 11 Buzău, transferați în cancelarie

Scoala 11 Buzau
Facebook
Twitter
Email

Au apărut tensiuni la cea mai mare din Buzău, după ce conducerea unității a anunțat zilele trecute că este nevoită să mute elevii a două clase step-by-step într-o altă unitate de învățământ din oraș. Lipsa spațiului a fost invocată de către decidenții Școlii nr. 11 în luarea acestei hotărâri.

Părinții copiilor au răbufnit, atât prin apeluri către directorii școlii, cât și pe rețelele de socializare, când au aflat despre mutarea claselor în clădirea Școlii nr. 16, dintr-un alt cartier. Ei fost iritați și de faptul că informația le-a fost comunicată cu doar câteva zile înainte de începutul noului an școlar.

Printre numeroasele sesizări apărute pe rețelele sociale, unele se referă la faptul că mulți dintre copiii care frecventează unitatea de învățământ din Micro III nici măcar nu sunt din municipiu, ci din afara orașului. „Nu știu dacă școala este vinovată, dar unii sunt luați în spațiu de persoane care locuiesc în zonă și legal nu-i poate respinge. Aceeași situație este și la Școala 15”, este unul dintre mesaje.

O reacție a venit și din partea prefectului Daniel Țiclea. „Toți elevii Școlii 11 au dreptul și trebuie să învețe în unitatea de învățământ în care au fost înscriși de părinții lor, iar autoritățile au obligația de a identifica soluții pentru asigurarea normalității. Este obligatoriu ca reprezentanții părinților să participe la discuțiile și analizele ce vor avea loc în Consiliul profesoral și ulterior în Consiliul de Administrație”, a scris Țiclea pe Facebook.

Principalul motiv al mutării elevilor a fost lipsa de spațiu, în condițiile unui număr record de cereri de înscriere primite anul acesta. Școala nr. 11 este în topul preferinţelor buzoienilor, aici venind copii din tot oraşul şi chiar din zonele rurale din apropierea Buzăului, după ce părinții obțin viză de flotant în cartierul Micro III.

Protestele părinților au determinat conducerea școlii să revină asupra hotărârii luate cu puțin timp înainte de începerea anului școlar. Astfel, cele două clase step-by-step vor funcționa una în cancelaria profesorilor, iar cealaltă în cabinetul de consiliere. Cele două încăperi au suprafața necesară, spune directoarea Livia Monica Mărculescu, și urmează să fie reamenajate.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.