miercuri, 16 septembrie, 2026

Zeci de călători nervoși, în Gara Buzău, din cauza grevei de la Căi Ferate

Zeci de călători nervoși, în Gara Buzău, din cauza grevei de la Căi Ferate

Facebook
Twitter
Email

A fost tensiune, luni, printre zecile de călători din Gara Buzău, din cauza grevei angajaților de la Căi Ferate. Mai multe trenuri au staționat ore în șir și nu și-au mai continuat drumul.

Dacă trenul Buzău – Nehoiașu nu a mai plecat în cursă, trenurile Inter Regio Iași-București și Galați-București au rămas blocate în Gara Buzău.

Pe moment, călătorii au rămas în vagoane așteptând încheierea protestului ceferiștilor, însă ulterior au devenit tot mai iritați. Cei mai mulți s-au declarat nemulțumiți de faptul că greva de la CFR le-a dat complet peste cap planurile.

Exasperați de orele de așteptare, oamenii au abandonat călătoria cu trenul și au căutat alte mijloace de transport pentru a ajunge la destinații. Unii dintre călători și-au anunțat rudele pentru a-i prelua din tren.

Angajații CFR Călători, care se ocupă cu repararea locomotivelor, au declanșat, astăzi dimineață, o grevă spontană, nemulțumiți de înghețarea salariilor.

Ei protestează pentru că Executivul, în ultima ședință, a amânat termenul de intrare în vigoare a legii privind statutul personalului feroviar. Această lege ar fi adus venituri mai mari angajaților CFR Călători.

În urma grevei spontane de luni, au fost afectate peste o sută de trenuri, iar în 54 de gări, activitatea a fost oprită.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.