Într-un sat din comuna Lopătari, județul Buzău, oamenii trăiesc cu teamă după ce un urs și-a schimbat complet comportamentul și a început să intre în locuințe. Animalul a dat deja opt spargeri.
Primele șapte au avut loc în case nelocuite, din satul Pleși, însă ultimul incident a ridicat nivelul de alertă.
Ursul a pătruns în locuința unei bătrâne care dormea în bucătărie. Femeia nu și-a dat seama că a avut prădătorul la doar câțiva metri distanță decât dimineață, când a descoperit urmele lăsate în casă.
La această locuință, geamul termopan a fost găsit deschis, iar polistirenul de pe fațadă, smuls de animal în încercarea de a pătrunde în interior.
Localnicii se tem că este doar o chestiune de timp până când cineva va fi atacat. Primarul, împreună cu gestionarii fondului de vânătoare, au organizat pânde în weekend pentru extragerea ursului, însă animalul nu și-a mai făcut apariția.








