Tragedie în ștrandul buzoian din Parcul Tineretului. Un tânăr de 19 ani din localitatea Vulturu, județul Vrancea, s-a înecat din motive necunoscute. Corpul fără viață al băiatului a fost descoperit întâmplător de un bărbat care înota chiar în zona unde s-a produs nenorocirea. Băiatul de 19 ani era instituționalizat la Direcția pentru Protecția Copilului și învăța la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Buzău. Astăzi, spun reprezentanții instituției, băiatul a cerut bilet de voie și a plecat să se plimbe prin oras împreună cu două colege. Cei trei tineri au ajuns la ștrand, unde au hotărât să facă o baie. Din motive încă necunoscute, tânărul a murit înecat.
La un moment dat, un bărbat care înota a făcut o descoperire macabră, lovind cu picioarele cadavrul fără viață al tânărului. Deși asistentul medical a declarat că a intervenit imediat, tânărul care nu mai avea semne vitale de câteva zeci de minute nu a mai putut fi resuscitat.
Administratorii ștrandului au declarat că nu s-au mai confruntat niciodată cu un astfel de eveniment.
Tânărul decedat sâmbătă după amiază la ștrand se afla în plină sesiune de Bacalaureat.