Scandal de proporţii sâmbătă după amiază într-un cartier de la periferia municipiului Buzău. Un tânăr a fost alergat cu maşina de către un clan de cămătari pentru reglarea unor datorii. Încolţit de bătăuşi, şoferul a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un gard. Pe imaginile unei camere de supraveghere de pe strada 1 Decembrie se vede cum, după impact, şoferul urmărit şi-a mai continuat cursa pe trotuoar câţiva metri, maşina oprindu-se violent într-un copac. Tot pe imagini se vede cum şoferul disperat iese din maşină, pune mana pe o bucata de bordură si o aruncă în fața atacatorilor.
Apoi, băiatul o ia disperat la fugă pentru a se salva de bătăuşi. La surt timp după producerea incidentului, Poliţia a intervenit şi a calmat spiritele. Atât atacatorii cât şi victima au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri.
Deşi martorii susţin contrariul, IPJ Buzău a precizat că protagoniştii acestei întâmplări nu ar fi cămătari, ci doar trei tineri nevinovaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 29 ani. “Neînţelegerile dintre cei trei se pare că au început în urmă cu câteva luni când unul dintre tineri a luat de la ceilalţi doi o sumă de bani cu promisiunea că îi ajută să plece la muncă în Spania. Există şi un dosar penal pentru înşelăciune pe numele şoferului care a produs incidentul rutier “ a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Florina Crucianu.
Vezi mai jos două filme cu imagini de pe camera de supraveghere şi declaraţiile martorilor prezenţi la locul incidentului.








