miercuri, 12 februarie, 2025

VIDEO Șoferi în pericol, pe un drum din Buzău, din cauza incendiilor de vegetație uscată. Cum intervin autoritățile

VIDEO Șoferi în pericol, pe un drum din Buzău, din cauza incendiilor de vegetație uscată. Cum intervin autoritățile

Vlcsnap 2022 02 04 19h22m45s344
Facebook
Twitter
Email

Incendierea vegetației uscate a devenit în ultima perioadă un obicei, din păcate, distructiv. Pe lângă pagubele pe care le pot produce atunci când flăcările sunt scăpate de sub control, incendiile de vegetație uscată pun în pericol și șoferii care înfruntă adevărate baraje de fum și flăcări.

De o săptămână, drumul judetean 203D, care leagă localitățile Brădeanu și Smeeni, este pârjolit de incendiile de vegetație uscată provocate de localnici.

Șoferii sunt nevoiți să-și pună viața în pericol atunci când tranzitează porțiunile de drum învăluite în flăcările uriașe și norul gros de fum, așa cum reiese dintr-o înregistrare postată pe rețelele de socializare.

Deși aceste incendii sunt stinse de către pompierii angajați la Primăria din Smeeni, ele reapar la scurt timp, semn că focul este pus intenționat.

În urmă cu patru zile, după lăsarea întunericului, pompierii din Smeeni au fost alertați după ce in apropierea Lacului cu Butuci de lângă Smeeni au ars hectare întregi de stufăriș, punând in pericol fauna formată în acest ecosistem.

Foto/video Răzvan Nicula

Pentru că arderea miriștilor tinde să devină un fenomen, autoritățile au luat primele măsuri. Echipe mixte alcătuite din reprezentanți ai Prefecturii, APIA, comisari de mediu și forțe de ordine, au început ample controale în comunee județului Buzău.

Vineri, echipele au descins în localități în care, în ultimele zile, hectare întregi de vegetație uscată au fost mistuite de flăcări, după ce persoane neidentificate încă au dat foc resturilor pentru a curăța terenurile.

“Echipele au identificat locurile incendiate de persoane neidentificate până acum, urmând ca reprezentanții APIA să efectueze măsurători pentru determinarea exactă a suprafeței pe care s-au manifestat incendiile necontrolate”, transmite Instituția Prefectului Buzău.

Prima oprire a comisiilor a fost vineri, 4 februarie, la Puiești, Beceni, Țintești și Merei.

„Vom acorda o atenție sporită acestui fenomen, al incendiilor necontrolate de vegetație uscată și modului în care instituțiile statului gestionează aceste situații. Este inacceptabil ca atât de multe forțe să fie blocate doar pentru lichidarea unor incendii de vegetație uscată, care scapă de sub control, din cauza unor oameni care nu respectă legea și care nu sunt trași la răspundere pentru faptele lor”, spun reprezentanții Prefecturii.

Conform legii, arderea de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale se face numai după obținerea acceptului de la autoritățile competente și obținerea de către cetățeni a permisului de lucru cu focul, a cărui emitere se face prin grija primarului.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.