Polițiștii rutieri din Buzău au scos în această săptămână toate dispozitivele de măsurare a vitezei pe principalele drumuri naționale și în cele mai aglomerate zone urbane. Acțiunea, desfășurată între 1 și 7 septembrie, are ca scop prevenirea accidentelor provocate de șoferii grăbiți, principala cauză a tragediilor de pe șosele.
Toate formațiunile de poliție rutieră ale inspectoratului au fost mobilizate, iar radarele au fost amplasate strategic pentru a-i determina pe conducătorii auto să ridice piciorul de pe accelerație.
Dincolo de amenzile aplicate, polițiștii au încercat să îi facă pe șoferi să conștientizeze pericolele la care se expun: viteza excesivă reduce timpul de reacție, prelungește distanța de frânare și poate transforma orice manevră banală într-un accident grav.
„Respectați limitele legale de viteză, păstrați distanța de siguranță și adaptați mersul la condițiile de drum și de trafic. Un carosabil umed sau un ambuteiaj poate face diferența dintre o călătorie în siguranță și o tragedie”, transmit polițiștii.
Având în vedere că urmează sfârșitul de săptămână, perioadă în care mobilitatea crește semnificativ, oamenii legii anunță că vor fi și mai vizibili în trafic.










