Nouă percheziții domiciliare au avut loc, vineri, în comuna Calvini, județul Buzău. Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii din Pătârlagele, într-un dosar de furt de energie electrică.
Din primele date, mai mulți localnici, cu vârste între 36 și 66 de ani, ar fi fost racordați ilegal la rețeaua de curent, beneficiind de electricitate fără a plăti consumul.
La percheziții au participat și reprezentanți ai distribuitorului de energie, care au constatat neregulile și au început evaluarea prejudiciului.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor, pentru furt, rupere de sigilii și folosirea de instalații clandestine în scopul ocolirii echipamentelor de măsurare, fapte pedepsite de Codul penal și Legea energiei electrice.