Situație fără precedent în educația buzoiană. Peste 30 de cadre didactice și personal auxiliar din Școala Scutelnici s-au trezit cu popriri pe salarii din cauza unei datorii a primăriei față de firma care a lucrat la reabilitarea unității de învățământ. În semn de protest, dascălii au decis să nu încheie situația școlară pentru cei 200 de elevi din clasele 1 -7.
La salariul primit pentru activitatea din luna mai, dascălii și ceilalți angajați ai școlii Scutelnici s-au trezit cu mai puțini bani. Au aflat că au poprire pe leafă. Blocarea salariilor a fost posibilă în urma unei hotărâri de executare, dată de Tribunalul Buzău.
Magistrații au dat verdictul în favoarea firmei de construcții care a câștigat licitația pentru reabilitarea unității de învățământ, pentru ca aceasta să-și recupereze banii investiți în lucrări.
”Am luat luna aceasta doar 6,6 milioane de lei, acești bani fiind doar 66 la sută din salariul pe care trebuia să-l iau. De luna viitoare, s-ar putea să nu mai luăm niciun leu”, a declarat Elena Teodor, profesor la Școala Scutelnici. ”Suntem siderați de ce se întâmplă. Nu intelegem de ce noi, cu salariul nostru, platim o datorie către o firma care a realizat aceste lucrări”, ne-a spus Clara Mușat, profesor la Scutelnici.
Sindicatul din învățământul preuniversitar Buzău consideră că s-au încălcat drepturile dascălilor dar legal nu au găsit nicio cale pentru a-i apăra. ”Atâta timp cât nu am găsit împreună cu autoritățile locale tare îmi este teamă că soluția nu o poate găsi decât ministerul educației cu ministerul de finanțe, sau eventual să găsim înțelegere la cel care a efectuat lucrările”, a declarat Ion Dobre, lider SÎP Buzău.
În loc de serbare de final de an școlar, de premii și coronițe, elevii de la școala Scutelnici s-au trezit cu mediile neîncheiate. Chiar dacă îi înțeleg pe dascălii lor care au ales să protesteze astfel față de o nedreptate, copiii spun că li se fură o bucurie și un drept. Nici părinții nu văd cu ochi buni decizia de a nu încheia mediile copiiilor, însă îi susțin pe dascăli.
Inspectoratul Școlar face demersuri pentru suspendarea executării silite și le cere învățătorilor și profesorilor să încheie mediile elevilor. Conducerea instituției apreciază ca injustă decizia magistraților de a opri din salariile dascălilor dar nu este de acord cu nefinalizarea situației școlare a elevilor. ”Dacă este de înțeles nemulțumirea cadrelor didactice, nu putem accepta afectarea elevilor și neînceheierea situației școlare a acestora. Încercăm să facem tot ce ține de noi pentru a debloca această situație”, a declarat Dumitru Ene, inspector general IȘJ Buzău.
Școala din Scutelnici a intrat în programul de reabilitare derulat de Ministerul Educației în 2007. Devizul inițial pentru lucrări a fost de 850.000 de lei, însă primăria a încheiat ulterior acte adiționale pentru alte lucrări, triplând valoarea contractului inițial. Cum firma nu și-a primit decât o parte din bani pentru lucrările efectuate, patronul a dat în judecată unitatea școlară pentru recuperarea unei sume de peste 500.000 de lei și a câștigat fără cale de atac.








