marți, 11 noiembrie, 2025

VIDEO Primarul din Cernătești, condamnat la trei ani de pușcărie, pentru că a provocat un accident mortal

VIDEO Primarul din Cernătești, condamnat la trei ani de pușcărie, pentru că a provocat un accident mortal

Facebook
Twitter
Email
Primarul comunei Cernăteşti, Valerică Șercăianu, a fost condamnat miercuri de o instanță a Curții de Apel Ploieşti la trei ani de închisoare cu executare pentru accidentul pe care l-a provocat în 2013, în urma căruia o adolescentă a murit. Celălalt șofer implicat în accident rămâne cu pedeapsa inițială, de doi ani de închisoare cu executare. Hotărârea pronunţată miercuri este definitivă şi irevocabilă.  

Inițial, Valerică Şercăianu a fost condamnat de un complet de la Judecătoria Buzău  la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Claudiu Niţu, şoferul unei alte maşini implicate în accident, a primit la rândul lui o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu executare. Sentinţa primei instanţe a fost atacată de cei doi, dar şi de reprezentantul Parchetului, iar dosarul a ajuns în luna august pe rolul Curţii de Apel Ploieşti. 
 
Cinci termene au fost necesare pentru ca instanța să decidă că Şercăianu este vinovat şi să stabilească pedeapsa. Procesul s-a lungit, întrucât la dosar a apărut luna aceasta o nouă expertiză solicitată de Claudiu Niţu care a schimbat datele problemei, iar judecătorii au amânat de două ori pronnţarea pentru a putea să studieze raportul expertului. 
 
Primarul comunei Cernătești, Valerică Şercăianu, a fost trimis în judecată după ce în luna mai 2013 a accidentat-o mortal pe adolescenta Anca Bereveanu şi a rănit  grav o altă fată, în localitatea Potoceni. Acestea veneau de la şcoală şi se aflau pe marginea drumului când au fost lovite de maşina de teren condusă de primarul din Cernăteşti.
 
Poliţiştii au constatat că Şercăianu era băut şi conducea cu mare viteză. Iniţial a fost arestat preventiv, însă completul de judecată a decis că poate fi judecat în stare de libertate şi au revocat măsura luată imediat după accident. Hotărârea de condamnare urmează să fie pusă în aplicare “de îndată” cum prevede legea, Şercăianu urmând să suporte toate consecinţele ce decurg din aceasta, inclusiv pierderea mandatului de primar. 
 
Valerică Şercăianu pierde calitatea de primar începând chiar de joi
 
Prefectul Maria Buleandră a declarat că, potrivit legii, Instituţia Prefectului ia act de încetarea de drept a mandatului, a doua zi de la pronunţarea a hotărârii definitive de condamnare a Curţii de Apel Ploieşti. Pentru alegerea unui nou primar al comunei Cernăteşti vor fi organizate alegeri parţiale la o dată ce va fi stabilită prin hotărâre de Guvern. 
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.