Revoltaţi că pe o uliţă din localitate nu se mai poate circula din cauza gropilor, câţiva săteni din comuna Mărăcineni au pus mâna pe lopeţi şi s-au apucat de asfaltat printr-o metodă originală. În loc de bitum cald, oamenii au folosit pământ pe care l-au adus de la marginea câmpului în roabe şi remorci.
Sătui de indiferenţa autorităţilor, mai mulţi săteni s-au filmat cu telefoanele în plină activitate apoii au postat un filmuleţ pe internet.
Oamenii sunt supăraţi că de ceva vreme nimeni nu-i bagă în seamă şi ţin să-i mulţumească prin intermediul filmuleţului chiar primarului din localitate.
Sătenii din filmare au declarat că dacă nu-i va băga nimeni în seamă nici în perioada următoare, vor continua operaţiunile de asfaltare cu pământ şi pe alte uliţe din localitate, care sunt pline de gropi.








