Comisarii Gărzii de Mediu Buzău au declanșat o anchetă, după apariția pe rețelele de socializare a unor fotografii în care apar pești morți descoperiți în albia râului Bălăneasca. Acesta este un afluent al râului Buzău.
În fotografiile postate de un localnic apar pești de dimensiuni mici și foarte mici. Comisarii de mediu au mers sâmbătă pe raza comunei Cozieni să ia probe din apa râului Bălăneasa.
”Împreună cu reprezentanți din cadrul ABA-Buzău Ialomița s-au deplasat în zonă, în vederea monitorizării, cursului de apă Bălăneasa, prelevând probe în vederea stabilirii indicatorilor de calitate ai apei care au fost depășiți”, transmite Garda de Mediu Buzău.
Reprezentanții Primăriei Cozieni le-au predat echipelor de verificare câteva exemplare de pești morți la laboratorul DSVSA Buzău, pentru a stabili cauza morții. După o primă evaluare la fața locului, nu ar fi vorba despre poluare, cred specialiștii. Cauza exactă a morții peștilor va fi cunoscută peste câteva zile.
”Nu putem considera, în acest moment, că este poluare a cursului de apă. În termen de cinci zile de la recoltarea probelor de către specialiști din cadrul ABA Buzău-Ialomița, când se vor primi buletinele de analiză a indicatorilor de calitate a apei, vom avea răspunsul cu certitudine la fenomenul întâmplat”, anunță Garda de Mediu Buzău.
Râul Bălăneasa este un afluent al râului Buzău care izvorăște din zona Brătilești -Culmea Ivănețu și, până la confluență, traversează localitățile Brătilești, Brăești, Valea Fântânei, Bozioru, Bălănești, Cozieni, Trestia, Lunca Frumoasă și Pârscov.