Peste 3.000 de buzoieni au asistat, sâmbătă dimineață, la festivitățile dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României. Pentru prima dată, manifestația a avut loc pe Calea Eroilor, în fața Cimitirului Eroilor, și nu pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. La paradă au participat peste 660 de militari și 64 de mijloace tehnice din dotarea unităților din garnizoană.
Activitățile au început cu un Te Deum, urmat de discursurile invitaților și de ceremonia de depunere de coroane și jerbe de flori.
În tribuna rezervată oficialităților au luat loc președintele PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, prefectul Carmen Ichim, senatori și deputați buzoieni.
Centenarul României a fost marcat și prin prezența la eveniment a invitaților de peste Prut, o delegație condusă de președintele Consiliului Raional Soroca, Ghenadie Muntean și președintele Consiliului Raional Dubăsari, Grigore Policinschi.
Buzoienii prezenți în public au primit din partea președintelui Consiliului Județean baloane, steaguri și fulare tricolore. Momentul cel mai așteptat de toți a fost parada militară de la final.
La paradă au participat peste 660 de militari și 64 de mijloace tehnice din dotarea unităților din garnizoană.
Înainte de parada militară a avut loc o slujbă religioasă, urmată de depunerea de coroane în domul din Cimitirul Eroilor. De asemenea, au fost premiați câștigătorii concursului de istorie organizat de Fundația Mareșal „Alexandru Averescu” și Consiliul Județean, iar elevii Școlii nr. 11 și ai Seminarului Teologic au susținut două recitaluri.