Obsedatul sexual care timp de mai multe luni a semănat panică printre tinerele din Buzău a ajuns marţi în faţa judecătorilor. Magistraţii i-au mai prelungit mandatul de arest preventiv cu încă 30 de zile după ce au considerat că lăsarea lui în libertate reprezintă un pericol social. După finalizarea dosarului de urmărire penală, liceanul de 19 ani, de la colegiul Tehnic Costin Neniţescu din Buzău, va fi judecat. El ar putea petrece ani buni în spatele gratiilor dacă se va dovedi că nu este dezechilibrat psihic.
În urmă cu o lună, Ducu Raţă a atacat o fată de 24 ani chiar în scara blocului unde aceasta locuia. A urmărit-o până lângă lift, după ce aceasta şi-a luat rămas bun de la prietenul ei. Apoi, a încercat să o dezbrace şi i-a băgat mâinile în zonele intime, însă victima a ţipat şi s-a luptat minute bune cu agresorul. Vecinii au sărit alarmaţi, iar fata a scăpat ca prin minune după ce infractorul s-a speriat şi a fugit.
Suspectul a fost identificat chiar a doua zi de la producerea incidentului. Oamenii legii au vizionat imagini de pe camerele de supraveghere ale unei grădiniţe şi au constatat că făptuitorul era acelaşi care a mai atacat şi alte patru fete în condiţii similare.
Ducu Raţă era cunoscut de luni bune de către poliţişti mai ales pentru modul în care acesta opera. Îşi urmărea prada şi atunci când gândea că a găsit momentul oportun, acţiona încercând să-şi dezbrace victimele şi să le mângâie în zonele intime.
Deşi tânărul a mai comis alte patru fapte de agresiune, în decurs de mai multe luni, dosarul său urmărire penală este decoamdată nefinalizat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.
Dacă se va stabili că suferă de tulburări psihice, elevul ar putea fi internat obligatoriu într-un centru pentru tratament de specialitate în caz contrar el fiind pasibil de închisoare.








