Tomatele tip banană sau lămâie, ori castravetele exploziv, pentru diabetici, sunt câteva dintre produsele pentru care zeci de producători agricoli din țară au luat cu asalt Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. Au profitat de ziua porților deschise pentru a se interesa de soiurile speciale create de cercetătorii buzoieni, pe care și le doresc cât mai repede în grădinile proprii.
Stațiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău, una dintre puținele din țară, este renumită printre legumicultori ca fiind principalul furnizor de semințe pentru legume românești. Cercetătorii de aici îmbunătățesc soiurile locale și mereu apar linii noi de legume. Astfel, familia tomatelor s-a îmbogățit recent cu câteva soiuri de tomate galbene, în formă de banană sau lămâie.
”Avem două tipuri de tomate. Unul în formă de banană celălalt seamănă cu o lămâie. Sunt foarte gustoase. Sunt uniforme, au căpătat un accent al stațiunii și sperăm că în curând vom da pieței aceste tomate speciale”, a declarat Camelia Bratu, asistent cercetare.
Cercetătorii stațiunii experimentale din Buzău au în lucru peste 1.200 de soiuri de tomate, cele galbene fiind rodul unui lung proces de ameliorare. Mai au de trecut o ultimă etapă, cea a omologării, până să ajungă pe piață.
”La un soi se lucrează în cel mai fericit caz în jur de opt ani, dar poate dura și 20 de ani. Trec apoi prin teste, timp de trei ani, apoi încă doi pentru omologare. Cinci ani stă în așteptare un soi nou până să intre pe piață”, a declarat cercetătorul Costel Vânătoru.
Peste 30 de producători agricoli, dar și colegi din alte stațiuni experimentale ale țării au ținut să se întâlnească cu cercetătorii buzoieni. Unii au fost curioși să afle mai multe date despre castraveții pentru diabet, soiuri aduse din America Latină și adaptate zonei noastre, prin încrucișări cu soiuri autohtone.
Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău a fost înfiinţată în aprilie 1957, sub numele de Staţiunea Experimentală. Este o unitate strategică de cercetare şi dezvoltare pentru zona bazinului legumicol Buzău şi a judeţelor limitrofe. Instituția are în structura sa un număr de 63 de angajați, dintre care 13 sunt cercetători în horticultură.








