Elevii școlii din Năeni s-au înscris, la începutul anului 2017, într-un concurs având ca temă reciclarea deșeurilor și conservarea resurselor naturale, organizat în cadrul proiectului ”Let’s Do It, Romania!” care a demarat în 2009. Pentru expoziția lor de obiecte confecționate din materiale reciclabile, intitulată ”Let’s be Eco!”, copiii au primit unul dintre cele 40 de premii acordate la nivelul întregii țări.
Este vorba despre un set de 15 laptopuri care au făcut parte din dotarea Gărzii Naționale de Mediu. După ce au trecut printr-o temeinică operațiune de recondiționare, vor putea fi folosite în procesul de instruire a elevilor.
Premiu pentru implicarea acestei unități școlare în proiectul național de ecologizare ”Let’s Do It, Romania!” le-a fost înmânat elevilor Școlii Gimnaziale Năeni de către prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, și echipa Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău.
La evenimentul de marți au luat parte și reprezentanții trustului buzoian Green Group, cel mai important parc integrat de reciclare din Europa de Sud-Est, care au oferit elevilor dulciuri și apă minerală și le-au propus să participe la un nou concurs la începutul anului viitor.
Îndrumătorul copiilor implicați în proiect, învățătoarea Cristina Birtok, a mulțumit echipei ”Let’s Do It, Romania!” și autorităților buzoiene pentru premiul primit și și-a exprimat intenția de a participa și pe viitor la alte proiecte cu tematică ecologică.
În încheierea deplasării efectuate la Năeni, prefectul Carmen Ichim a vizitat și Așezământul pentru Persoane Vârstnice din localitate, unde a discutat cu președintele Fundației ”Sf. Sava de la Buzău”, preotul Mihail Milea, precum și cu beneficiarele serviciilor de îngrijiri oferite în sistem rezidențial de către cunoscuta organizație neguvernamentală.