Necropsia efectuată de medicii legiști a stabilit că femeia a fost ucisă în urma unei lovituri în cap cu un obiect tăietor în timp ce soţul său a murit înecat. Aşadar, anchetatorii merg pe ipoteză potrivit căreia bătrîna a fost omorâtă chiar de către soţul său care mai apoi s-a sinucis aruncându-se în fântână.
Familia Negulescu trăia o adevărată dramă, după pierderea unui fiu care s-a spânzurat în urmă cu șase ani. Mai aveau trei copii, doi plecați în străinătate, și locuiau singuri la marginea satului Haleș. Scandalurile se țineau lanț în familie, spun vecinii, dar nimeni nu se gândea că și cei doi bătrâni aveau să aibă parte de un sfârșit la fel de dramatic.Cercetările continuă în acest caz pentru a se stabili încadrarea juridică a faptei precum şi împrejurările care au dus la producerea tragediei.








