Un moment de neatenție s-a transformat într-o situație periculoasă pentru un câine aflat la plimbare alături de stăpânul său. Patrupedul a alunecat și a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 30 de metri.
Incidentul s-a petrecut în zona montană a județului Buzău, iar proprietarul câinelui a apelat imediat numărul unic de urgență 112 pentru a solicita ajutor.
La fața locului au intervenit rapid un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, alături de jandarmi montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu. Salvatorii au acționat prompt, iar intervenția a durat aproximativ 30 de minute.
Cu ajutorul tehnicilor de coborâre în rapel, un jandarm montan a ajuns la cățelul speriat. „Peste 30 de minute a durat intervenția prin care jandarmii montani, coborând în rapel pe versant, au reușind să ajungă la animalul care și-a manifestat bucuria sărindu-i în brațe jandarmului”, au transmis jandarmii buzoieni.
Câinele a fost scos în siguranță din râpă și încredințat stăpânului, încheind astfel cu succes o misiune dificilă, dar cu un final fericit.








