O porțiune de câteva zeci de metri pătrați din Parcul buzoian Crâng a fost transformată într-un mic poligon pentru micuții bicicliști, prevăzut cu semafoare, indicatoare şi piste, așa cum ar trebui să existe și pe străzile orașului. Nevoia de a-și şti copiii în siguranţă i-a făcut pe poliţiştii buzoieni să găsească cea mai bună metodă de a-i învăţa regulile de circulaţie.
Deschiderea parcului şcoală pentru micii biciclişti a fost concepută ca o lecţie interactivă în mijlocul naturii. În parcul Crâng, cel mai mare din Buzău, câteva alei din apropierea Heleşteului au fost transformate într-un adevărat poligon.
Peste o sută de copiii au primit miercuri, în aer liber, prima lecţie de circulaţie. Micii biciclişti au aşteptat răbdători la semafor, au semnalizat schimbarea de direcţie şi au continuat deplasarea pe bicicletă în siguranţă.
Parcul şcolar este un proiect în premieră la nivel naţional bazat pe un parteneriat între Inspectoratul Școlar, Primăria Buzău și Inspectoratul de Poliție.Anul viitor vor începe la Buzău lucrările de amenajare a unor piste pentru biciclişti, care vor lega cele trei parcuri ale oraşului Crâng,Tineretului şi Marghiloman.








