Peste 1.500 de persoane au fost prezente în curtea Muzeului Județean Buzău pentru a lua parte la manifestările dedicate Unirii de la 24 ianuarie 1859. Evenimentele au început la ora 10.00, printre invitați numărându-se parlamentari buzoieni, șefi din administrație, cadre militare și buzoieni veniți să se prindă în cea mai mare Horă a Unirii.
Manifestarea a început la ora 10.00, cu momentul prezentării drapelelor de luptă ale unităţilor aflate în subordinea Diviziei 2 Infanterie ”Getica” cu sediul în Buzău, aşa cum dorobanţii l-au primit la Buzău pe Alexandru Ioan Cuza, la scurt timp după unire. În programul pregătit de conducerea Diviziei 2 Infanterie „Getica“ a mai fost și o demonstrație de mânuire a armei, organizată de o grupă de militari din cadrul instituției.
Cei prezenți au avut parte de câteva surprize în plus față de anul trecut. Cea mai importantă constând în momentul artistic interpretat de un grup de actori care au reconstituit delegația unionistă de la 1859, avându-l în centru pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Prințul Unirii, interpretat de actorul buzoian Vlad Trifaș, alături de ceilalți membrii ai delegației au poposit în curtea muzeului pe cai, fiind primiți de autoritățile locale.
Aproape o jumătate de oră a durat hora în care s-au prins şi autorităţile judeţului Buzău. „Acest eveniment are o importanţă deosebită atât pentru că a reprezentat un prim pas în făurirea României moderne, cât și pentru că Buzăul a avut onoarea de a întâmpina și găzdui primul domn al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza“, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.
Manifestările s-au încheiat cu un recital de muzică și dansuri populare susținut de artiști ai Centrului Județean de Cultură și Artă. La evenimentul de la Muzeul Județean au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, vicepreședintele Adrian Petre, deputații Marcel Ciolacu, Sebastian Radu, Dănuț Păle, ministrul Apelor Adriana Petcu și prefectul județului, Aurelia Mitrea.