Este invazie de ciori și grauri în lanurile de porumb si floarea soarelui din Bărăgan. Pentru a-și proteja plantația, un gospodar din comuna buzoiană Smeeni a apelet la o metodă pe cât de hilară, pe atât de ingenioasă. Soluția sa pare că dă roade.
În această perioadă de secetă extremă, cârduri întregi de ciori și grauri se năpustesc asupra plantațiilor din câmp, lăsând în urmă pagube uriașe.
Pentru a-și salva cultura, un bărbat din Smeeni și-a adunat toate șosetele din casă și a îmbrăcat cu ele o parte din știuleții de porumb. Astfel, păsările nu mai pot ajunge să găurească știuleții cu ciocul.
Bărbatul susține că în curtea sa a cultivat în sistem bio 300 de plante de porumb pentru popcorn și observase că în ultimele săptămâni cultura sa era atacată sistematic de păsări.
Precizează, de asemenea, că metoda sa inedită poate fi aplicată pe o suprafață mică de porumb.