Un incendiu de proporţii a izbucnit, marți, la un depozit de deșeuri de lângă municipiul Buzău. Un centru de colectare a PET-urilor a fost cuprins de flăcări iar fumul gros s-a ridicat la câteva de zeci de metri înălțime. A fost emis mesaj RO-Alert.
Pompierii din Buzău au fost solicitați să intervină, marţi seară, pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins un centru de colectare a PET-urilor, cu risc de extindere la alte imobile.
Flăcările uriașe au cuprins deșeurile de plastic, cauciucuri și cartoane. Vântul a întețit valvataia care a cuprins întreg depozitul și risca sa se extindă.
„Arde un depozit de materiale reciclabile a unui reciclator. Au intervenit autospeciale de la ISU, de la URBIS, de la Mizil şi Rm.Sărat. Nu sunt vicime. Materialul care arde e plastic şi hârtie. Nu sunt riscuri ca incendiul să se mani extindă”, a declarat prefectul județului Buzău, Silviu Iordache.
Preț de aproape o oră, traficul în zona firmelor de pe platforma Frasinu a fost întrerupt pentru deplasarea autospecialelor de pompieri care mergeau pentru alimentare cu apă.
În incendiu au ars și doua autovehicule care se aflau în vecinătatea depozitului.
Garda de Mediu a trimis un echipaj de specialiști pentru a determina dacă au fost încălcate normele legale în domeniu.
„Fumul nu se duce către municipiu. Se duce spre zona de sud a judeţului, probabil către Spătaru. A fost emis mesaj RO-Alert. Era o linie de gaz care trecea pe câmp, dar a fost asigurată şi nu e risc de explozie”, a mai precizat prefectul județului Buzău.
La finalul intervenției, după lichidarea incendiului, urmează să se stabilească de la ce a pornit focul.








