Panică, aseară, pe o stradă din municipiul Buzău. Un incendiu a mistuit o aripă dintr-o casă socială de-a primăriei, în care stăteau cu chirie un cuplu de tineri, împreună cu doi minori. O bătrână care locuia în aceeași curte a fost luată cu salvarea, după ce s-a panicat și a stat mai mult de o jumătate de oră în frig. Incendiul a fost anunțat la 112 de către chiriașa locuinței sociale, în jurul orei 19.
Două echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului. Flăcările au distrus una dintre încăperile casei și puteau genera o adevărată tragedie, dacă pompierii nu scoteau repede o butelie de aragaz.
Un echipaj SMURD a fost solicitat să preia o bătrână, chiriașă și ea în locuința socială, care a fugit din casă cu hainele de pe ea.
Citește și: VIDEO Moarte stupidă din cauza unei țigări scăpate pe pat
Pompierii urmează să afle ce a provocat incendiul. Cel mai probabil, la originea evenimentuluia fost neglijența locatarilor, care au uitat focul aprins în sobă. Pompierii avertizează că, odată cu venirea frigului, crește și riscul aparițiilor incendiilor, prin suprasolicitarea surselor de încălzire.








