Primarul uneia dintre cele mai sărace comune din Buzău, Valea Salciei, abandonează scaunul pe care îl ocupă de peste 20 de ani și se angajează inspector la Curtea de Conturi. Vestea plecării lui Marian Mușat din primărie, la mijloc de mandat, îi mâhnește pe locuitorii comunei.
În timp ce unii localnici critică decizia primului gospodar și spun că abandonează primăria lăsând lucruri neterminate în urma sa, cei mai în vârstă primesc cu lacrimi în ochi vestea plecării lui Marian Relu Mușat la mijloc de mandat.
”Nu aveam apă curentă, acum avem. Este asfalt pe toate ulițele, iar acum chiar se asfaltează niște ulicioare, undeva departe. Se ocupă de toată lumea, vorbește frumos, este un super om. Avem releu, avem un muzeu al satului, unic. Următorul primar ar trebui măcar spă mențină ce a făcut domnul Relu Mușat. A făcut absolut tot ce se poate face pentru comuna asta și de acum înainte să se întrețină ce a făcut el, măcar atât trebuie”, ne-a declarat Radu Nicițelea, locuitor al comunei Valea Salciei.
Oamenii din Valea Salciei îi sunt recunoscători pentru realizarea unor proiecte precum asfaltarea drumurilor din comună sau introducerea rețelei de apă în peste jumătate din sat. Au însă un regret, acela că pleacă înainte să le bage gaze în sat și rețea de canalizare.
Marian Mușat a susținut de curând un concurs de angajare la Curtea de Conturi Vrancea, pe un post de inspector.
”Proiectele începute şi cele gândite pentru viitor vor fi duse mai departe de viceprimar şi echipa din Primărie. Cât timp vor dori să facă lucruri frumoase şi bune pentru localitate vor beneficia de sprijinul meu, dacă îl doresc. (…) Spun aceste lucruri deoarece în scurt timp după promovarea unui concurs nu voi mai fi primar, dar voi rămâne locuitor al comunei şi voi ajuta pe oricine îmi va cere sprijinul”, a scris Marian Muşat, pe Facebook.
Marian Relu Mușat urmează să primească decizia, iar în luna rămasă până la începerea noului serviciu va transfera sarcinile către înlocuitorul său, actualul viceprimar.
”Nu cred că putea mai mult decât a făcut domnul primar. E localitate mică și nu avem resurse proprii iar dacă nu depui proiecte de finanțare, e greu. Toată lumea îl regretă și încercăm să ne ridicăm la nivelul dumnealui. Poate ne mai ajută și în viitor cu sfaturi. Mai avem multe de făcut, trebuie să terminăm drumurile de asfaltat, pe urmă mai avem de reparat școala, toalete”, spune Dorin Gavrilă, viceprimarul comunei care se află la granițe dintre județele Buzău și Vrancea.
Valea Salciei este una dintre cele mai mici comune din Buzău, cu aproximativ 900 de locuitori. Sunt foarte puţini contribuabili la bugetul local şi din această cauză primăria funcţionează de mulţi ani la cota de avarie. Salariul primarului de aici este printre cele mai mici din judeţul Buzău.
Marian Relu Muşat a câştigat ca primar şase mandate, la ultimele alegeri acesta neavând contracandidat. De asemenea, el este preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, filiala Buzău.