Au trecut 10 ani de la cea mai cumplită tragedie petrecută pe o șosea din România. 18 oameni au fost spulberați de explozia unui camion încărcat cu azotat de amoniu în ziua fatidică de 24 mai 2004, în localitatea buzoiană Mihăilești. Alți 13 oameni au rămas mutilați pe viață. Astăzi, la Mihăilești au curs râuri de lacrimi. Foști colegi pompieri, supraviețuitori ai tragediei sau rude venite de la mare depărtare au venit să plângă la mormântul comun al celor 18 suflete.
Sirenele mașinilor de pompieri au sunat a jale. La 10 ani de la cumplita tragedie, rudele și prietenii dispăruților nu își pot sterge din memorie groaznica tragedie. Era o dimineață ploioasă când autospecialele de pompieri au plecat să stingă flăcările care cuprinseseră camionul răsturnat în șanț.
”Zece pompieri s-au deplasat la intervenție, cu două autospeciale de stingere. Nici nu au apucat bine să își pregătească dispozitivul, că s-a produs explozia în care au murit șapte camarazi, doi jurnaliști și civili. Acum vorbim despre ei, ca despre niște eroi”, a declarat colonelul Dănuț Nicolae, șeful ISU Buzău.
Ce a urmat nu este ușor de descris în cuvinte. Imaginea trupurilor sfârtecate și a oamenilor mutilați care cereau ajutor nu poate ieși ușor din mintea supraviețuitorilor. Protejat de tancul de apă al autospecialei, Sorin Teșcan alerga de la un coleg la altul să îi ajute. ”Cu puterea lui Dumnezeu, am ajutat câțiva colegi să fie urcați în ambulanță. Chiar pe colegul Simi l-am auzit cum îmi striga numele iar când am ajuns la el am văzut că avea un picior sfârtecat”, a povestit Sorin Teșcan, unul dintre supraviețuitori.
La 80 de ani, tatăl maiorului post mortem Doru Mihalache nu are liniște. În fiecare an a venit tocmai de la Botoșani la locul blestemat care i-a răpit feciorul. ”Mă rog la Dumnezeu să ajung an de an aici dar îmi este din ce în ce mai greu, pentru că fac opt ore pe drum. Dacă nu mai vin eu, nu are cine să mai aprindă o lumânare”, a spus Mihai Mihalache- tatal maiorului post-mortem Doru Mihalache.
În memoria colegilor căzuți la datorie, în unitatea de pompieri s-a arborat drapelul național, iar la monumentul ridicat pe locul tragediei astăzi s-a ținut un moment de reculegere și s-au depus coroane de flori, una din ele trimisa chiar de primul ministru.
La 24 mai 2004, un apel la pompieri anunța că un camion încarcat cu 20 de tone de azotat de amoniu s-a răsturnat și a luat foc lângă localitatea Mihăilesti. Încărcătura a explodat la ora 5.50, la câteva minute de la sosirea mașinilor de pompieri. 18 oameni au fost spulberați de suflul exploziei iar alți 13 au fost răniți grav. Și-au pierdut viața atunci șapte pompieri, doi ziariști corespondenți ai unui post central de televiziune, Ionuț Barbu și Elena Popescu, șoferul camionului, localnici și oameni aflați în trafic.
După un proces care a durat 4 ani, instanțele din România au condamnat la 4 ani închisoare cu executare și plata unor daune către familiile victimelor pe directorul de atunci al Combinatului Chimic Doljchim și pe cei doi administratori ai firmelor care se ocupau de transportul îngrășământului.








