luni, 21 aprilie, 2025

VIDEO La Vâlcelele, candidații din turul doi au stat permanent cu ochii pe alegătorii intrați în secția de votare

VIDEO La Vâlcelele, candidații din turul doi au stat permanent cu ochii pe alegătorii intrați în secția de votare

Votarevalcele
Facebook
Twitter
Email

Localnicii comunei Vâlcelele au mers din nou la vot pentru a-și alege primarul, după ce în urma cu două săptămâni doi dintre candidați au întrunit un număr egal de voturi. Lupta se dă între fostul primar, învățător, care candidează pentru un nou mandat din partea PSD și un fermier din partea UNPR. Față de primul tur, însă, la urne vor fi prezenți mai mulți votanți.

Numărul de votanți a crescut în două săptămâni cu 90 de persoane, între cele două tururi de scrutin. Sunt oameni din alte localități care au cerut viză de flotant iar pentru 11 dintre ei anchetatorii au deschis dosar penal pentru fals în declarații și uz de fals.

Cele două tabere care se luptă pentru un mandat de patru ani s-au poziționat la intrarea în școală unde este amenajată secția de votare. Susținătorii au supravegheat cu suspiciune procesul electoral, auzind că au consăteni noi, peste noapte.

Între persoanele care au votat pe lista suplimentară este și un domn care susține că și-a făcut viza de flotant ca să-și îngrijească mama grav bolnavă, dar doar pe perioada verii.

În doar trei ore de la deschiderea urnelor, aproape jumătate din persoanele cu drept de vot din Vâlcelele au trecut pe la urne. Unii au venit aduși cu mașinile, alții însoțiți de rude. Din conștiință sau îndemnați, bătrânii satului abia dacă puteau merge sprijiniți în baston sau la brațul cunoștințelor. Au fost ajutați chiar și în cabina de vot.

Toți cei peste 500 de alegători care s-au grăbit în primele ore să pună ștampila pe unul dintre candidați spun că au dorit să voteze pentru că vor ca localitatea lor să se schimbe în bine.

Deși este mare sărbătoare religioasă astăzi, Rusaliile, femeile nu au mai mers la biserică, așa cum le era obiceiul, ci la școală ca să voteze.

În doar trei ore, pe listele suplimentare votaseră deja cu mult mai multe persoane față de primul tur.

Și candidatii au monitorizat cu atenție procesul electoral chiar din secția de votare pentru a fi siguri că nu scapă vreo eroare.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.